Soluţia găsită de un producător de zmeură la criza de zilieri în agricultură

0
0
Foto I. Bunilă
Foto I. Bunilă

Zilierii în agricultură sunt din ce în ce mai greu de găsit iar asta îi face pe mulţi fermieri să se readapteze. De exemplu, un producător de zmeură din judeţul Buzău a decis să înlocuiască soiurile vechi cu un zmeur care poate fi recoltat mai uşor. Fructele sunt dispuse în afara frunzişului, fiind uşor şi rapid de cules.

Cristina şi Dănuţ Panait deţin la Poşta Câlnău, în judeţul Buzău, una dintre cele mai întinse plantaţii de zmeur din judeţul Buzău. 

Pentru prima oară, sunt nevoiţi să culeagă roadele numai cu membrii familiei şi, atunci când e posibil, cu ajutorul vreunei rude disponibile.

„Chiar este o mare criză de oameni, de forţă de muncă. Suntem aici, suntem apropiaţi şi trebuie să ne ajutăm ca şi fraţi, ca şi rude, pentru că este important în ziua de azi să ne ajutăm apropiaţii”, spune Dorian Grecu, fratele Cristinei.

Producătorul de zmeură din Poşta Câlnău livrează fructele unui lanţ de supermarketuri care îi apreciază marfa. Trebuie mare grijă şi de aceea culegătorii pun cu grijă fructele în găletuşe cât mai mici, pentru a nu zdrobi fructele.

„Ne aflăm în plantaţia veche de fructe care se culeg mai greu. Acest soi are fructul mai micuţ. Celălalt zmeur are fructele mai mari”, spune Cristina.

buzauagriculturazilieri

Când spune despre celălalt soi, Cristina se referă la un soi de zmeur foarte productiv, Plapink, pe care ea şi soţul ei au început să-l planteze în locul butaşilor vechi, deoarece poate fi recoltat cu mai puţini muncitori. 

Fructele soiului care a fost adus din Spania sunt mai mari şi dispuse în afara frunzişului, fiind uşor şi rapid de adunat. De asemenea, coacerea este lentă, astfel că fructele pot fi recoltate la interval mai mare de timp.

„Diferenţa dintre soiurile vechi şi acesta sunt mari. După cum se observă, zmeura noastră are fructele mai mici şi mai închise la culoare, mai greu de adunat, cu forţă de muncă mai multă. Soiul nou, mai frumos, se adună mai repede şi cu oameni mai puţini”, spune Dănuţ Panait.
zmeurass

Lipsa forţei de muncă l-a făcut pe fermierul din Poşta Câlnău să găsească soluţii astfel încât să poată aduna zmeura cu un efectiv mic de oameni.

„Am început cu zece ani în urmă cu nişte soiuri româneşti care erau aveau fructul mai mic şi aveam nevoie de forţă de muncă foarte multă, cam opt oameni pe un hectar, să putem recolta în fiecare zi. A trebuit să ne reorientăm, să aducem soiuri din alte ţări, mai productive, care au fructele mai mari. Acum practic trei membri ai familiei pot recolta într-o singură zi un hectar”, declară Dănuţ Panait, producător de zmeură.

zmeurass

Fermierul din Poşta Câlnău spune că obţine un profit anual de minimum cinci mii de euro la fiecare o mie de metri pătraţi de plantaţie. Ar avea cu ce să plătească zilieri, însă nu-i găseşte. 

Oameni buni de muncă ar mai fi încă prin comunele vecine, crede Dănuţ Panait. Mulţi preferă însă bodegile şi să caute motive de a a fugi de muncă.

„Nu vor să se ducă la muncă fără 150 de lei la zi. Veniţi dimineaţa la ora 6.00 la magazin, mai încolo, să-i vedeţi cum beau ţuică. Stau, cer dă-mi un leu, doi lei, şi atât. Muncă e, se găseşte, dar nu vrea să se ducă. Preferă un ajutor social amărât”, spune un localnic din comuna Vadu Paşii.

buzauagriculturazilieri

Tot din cauza crizei forţei de muncă, mulţi producători de zmeură sau mure au ales varianta de a-şi invita prietenii de pe Facebook să-şi adune singuri fructele. Culegătorii de ocazie cumpără marfa culeasă la preţ mai mic decât în piaţă şi proaspătă. Ca bonus, zmeura mâncată în timpul culesului este din partea casei.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Buzău


Ultimele știri
Cele mai citite