Buzăul stă pe o comoară de gaze naturale! Abandonată de români acum zece ani, va fi acum exploatată de o firmă străină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poşta Câlnău, Boldu sau Balta Albă sunt localităţile care stau pe adevărate „mine de aur" neexploatate încă. O companie cu capital străin a efectuat prospecţiuni în zona de câmpie a judeţului, care au arătat că în subteran se află zăcăminte importante de gaze naturale neexploatate, dar şi depozite noi.

Câmpul de gaze din judeţul Buzău a fost descoperit în anul 1966, iar 11 ani mai târziu a început producţia, gestionată exclusiv de stat. În 2001 activitatea a fost sistată definitiv din cauza unor viituri şi a nisipului apărut în sonde.

Comoara pe care statul român nu a fost în stare să o exploateze şi pe care a abandonat-o, va fi valorificată de alţii, de străini. O companie australiano- britanică a început din 2007 să prospecteze câmpurile din zona localităţilor Boboc, Boldu şi Balta Albă. O primă evaluare realizată în punctul Boboc a arătat că există rezerve de 1.700 de milioane de metri cubi de gaze, iar producţia se va relua cel mai probabil chiar din acest an.

image

„Zeta Petroleum a concesionat la Bobocu un câmp de gaze biogene şi intenţionează să dezvolte noi sonde de foraj şi, acolo unde este posibil, să se lucreze pe fântânile deja existente. Rezervele probabile de gaze rămase în lobii ce au produs anterior pot fi estimate la circa 765 de milioane de metri cubi", se arată într-un comunicat emis de societatea investitoare.

Conform site-ului companiei Zeta Petroleum, pe 27 martie 2007 societatea a semnat un acord de concesiune cu Agenţia Naţională a Resurselor Minerale (ANRM), acord care a fost ratificat de Guvern pe 19 decembrie 2007. După finalizarea unui prim studiu, la ANRM s-a depus o cerere de mărire a zonei de concesiune, care a fost acordată la Bobocu pe 17 decembrie 2008.

Sonde neexploatate vreodată

Un fost lucrător la aceste zăcăminte pe vremea când erau exploatate de Romgaz, povesteşte cum s-a ajuns la oprirea producţiei de către compania naţională.

„Am lucrat la gaze din 1958 la Balta Albă, iar din 1977 am ajuns la Bobocu, unde erau şapte sonde care dădeau 700 de metri cubi de gaz pe zi. Există sonde care nu s-au exploatat nicio zi şi care au o presiune de vreo 200 de atmosfere, ceea ce înseamnă zăcământ foarte mare. La un moment dat ni s-a spus că din cauza unei exploatări care nu s-a făcut cum trebuie, a venit apa şi straturile exploatate s-au inundat şi aşa s-au închis. Acum vreo trei ani au venit nişte străini care au cumpărat, iar pe mine m-au luat să le arăt toate conductele. Am lucrat vreo două luni la ei", ne-a povestit Stan Lupşa, fost operator de zăcământ.

Au plătit şi grâul de pe teren

Cei de la Zeta au decoperit că aria pe care se întind zăcămintele de gaze naturale este mult mai mare decât cea concesionată, astfel că s-au extins cumpărând şi teren care aparţinea localnicilor.
O parte din pământul care deţine bogăţia de gaze naturale aparţinea mai multor săteni, dar şi unei asociaţii agricole, care au primit în schimbul suprafeţei sume de bani mulţumitoare, inclusiv despăgubiri pentru culturile ce le aveau pe acele terenuri.

„Ne-au despăgubit şi au început să lucreze pe o suprafaţă de vreo 40 de ari. Am fost despăgubiţi în funcţie de culturi, de exemplu am primit un leu pentru un kilogram de grâu", ne-a spus Nicolae Bâsceanu, şeful unei asociaţii agricole.

Stau pe zăcământ, dar n-au reţea de gaze


Culmea ironiei este că cei din comuna Poşta Câlnău, de care aparţine Bobocu, se chinuie de ani de zile să se racordeze la o reţea de alimentare cu gaze. „Dacă se va extrage gazul din subteran se vor oferi multe beneficii comunei. În primul rând, localitatea va putea avea un sprijin pentru alimentarea cu gaze, iar firma va acapara şi forţă de muncă", ne-a declarat Gheorghe Lazăr, primarul comunei Poşta Câlnău.

Firma cu capital australiano-britanic a demarat câteva studii şi în localităţile Balta Albă şi Boldu, cunoscute şi acestea pentru zăcămintele de gaze naturale. „Acum o săptămână investitorii au vizitat nişte terenuri proprietate privată, au făcut prospecţiuni şi am înţeles că proprietarii au fost despăgubiţi", a declarat Ionel Brânduşă, primarul din Balta Albă. Următoarea pe lista investitorilor se află comuna Boldu.

Bogăţia subteranului ar putea aduce peste câţiva ani beneficii şi populaţiei. „Este un lucru foarte bun această investiţie în judeţ. În primul rând avem drept beneficii investiţiile străine, investiţii de captare şi totodată ar putea influenţa în bine preţul gazelor", ne-a declarat Paul Beganu, prefectul judeţului Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite