Buzău: Autorităţile din Pătârlagele vor arunca în aer un versant

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul judeţului Buzău a solicitat Guvernului suma de 40.000 de lei, necesară consolidării unui versant, într-o zonă cu căderi de pietre pe Drumul Comunal 69, Pătârlagele – Colţi. Soluţia tehnică aleasă este derocarea prin explozie.

Primarul din Pătârlagele speră ca detonarea să fie realizată până la sfârşitul acestei luni, pentru ca în zonă să se poată circula fără restricţie. La începutul lunii martie, tone de roci s-au desprins de pe versant şi au acoperit drumul pe o porţiune de 50 de metri. De atunci, cad pietre continuu.

„Autobuzele şi microbuzele se opresc la Groapa Popii, aşa cum îi spunem noi zonei afectate, iar localnicii din Colţi mai merg pe jos doi, trei kilometri. Şoferilor le este teamă să treacă prin porţiunea cu căderi de pietre. Sperăm să primim banii de la Guvern şi să începem lucrările cam în două săptămâni. În paralel am şi contactat firma care se va ocupa de detonare”, ne-a declarat Ion Gherghiceanu, primarul din Pătârlagele.

Drumul Comunal 69 este singura cale rutieră care leagă comuna Colţi de oraşul Pătârlagele, pe raza căruia trece DN 10, cel care asigură legătura între localităţile montane şi municipiul reşedinţă de judeţ.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite