Bărbatul care a murit după ce a încercat să evadeze din apartament pe balcon. Soţia îl închisese în locuinţa de la etajul 4
0Un accident stupid s-a produs în weekend, pe strada Toamnei, din oraşul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a vrut să coboare de la balconul propriului apartament, însă a căzut în gol.
Potrivit unor martori, acesta s-a certat cu soţia sa. Înainte de scandal, acesta ar fi băut şi ar fi devenit violent. Tocmai pentru a-l calma, soţia acestuia l-a închis într-o cameră a apartamentului situat la etajul IV al blocului, de pe strada Toamnei.
Bărbatul a vrut să evadeze şi, pentru a coborî pe geam şi a fugi, şi-a improvizat o ”funie” din mai multe cearşafuri legate. A avut însă parte de ghinion deoarece, în timp ce a ajuns la etajul trei, ”funia” improvizată s-a rupt, iar el a căzut în gol. La locul accidentului a sosit o ambulanţă.
Medicii l-au găsit pe dascăl în stop cardiorespirator. Ei i-au efectuat manevre de resuscitare însă fără efect, bărbatul decedând câteva minute mai târziu. Cadavrul bărbatului se află la Serviciul de Medicină Legală din Buzău.