Zonele sensibile din Capitală în care pot apărea probleme cu căldura la iarnă. Anunțul făcut de directorul general al Termoenergetica

0
Publicat:

Directorul general al Termoenergetica, Adrian Teodorescu, susține că bucureştenii care locuiesc în apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare vor trece cu bine peste iarnă, fiind efectuate mai multe investiţii şi intervenţii.

Situația sistemului centralizat de termoficare din București Foto: Arhivă
Situația sistemului centralizat de termoficare din București Foto: Arhivă

Avem convingerea că în acest sezon de încălzire vom funcţiona în parametri mai buni decât anii precedenţi, date fiind investiţiile pe care am reuşit să le facem, treptat, de-a lungul acestui an”, a precizat Adrian Teodorescu, pentru News.ro.

Probleme pot apărea, însă, în zonele considerate „capete de reţea”.

Zone cu probleme sunt, în privinţa furnizării apei calde şi a căldurii, Aviaţiei şi Colentina, unde mai sunt avarii”, a mai spus directorul general al Termoenergetica.

Adrian Teodorescu a explicat că aceste zone sunt „sensibile” în privinţa furnizării agentului termic şi ca urmare a unor lucrări de intervenţie şi modernizare.

„Există nişte lungimi ale magistralelor care în zonele Colentina-Fundeni şi Aviaţiei sunt considerate capete de reţea. Avem nişte soluţii punctuale de rezolvare a situaţiei pentru ca toţi consumatorii din aceste zone să beneficieze de apă caldă şi de agent termic în parametri”, spune Teodorescu.

De asemenea, variaţiile mari de temperatură, cu vreme caldă/vreme rece, ar putea crea probleme reţelei.

Aceste fluctuaţii de temperatură creează mari probleme în echilibrarea sistemului şi în furnizare. În locurile unde sistemul este vulnerabil este foarte complicat să fie făcute setări de parametri în timp real pe anumite magistrale vechi de 50-60 de ani”, a mai declarat acesta.

Referitor la programele de investiţii preconizate, Teodorescu a spus că Termoenergetica a terminat în acest an o parte din investiţii, dar asemenea investiţii vor mai fi făcute şi de Primăria Capitalei şi Compania Energetică Servicii, o companie a municipalităţii care are activitate tot în acest sistem.

Am reuşit să finalizăm o parte dintre şantierele pe care ni le-am propus şi aici mă refer la Ştefan cel Mare, Calea Giuleşti, Theodor Paladi. În mod sigur, beneficiarii noştri din aceste zone vor avea un confort termic sporit faţă de anii precedenţi. În opinia mea, programul de reabilitare va dura cel puţin patru ani până când vom ajunge la o reabilitare care să permită o funcţionare în parametri fără sincope majore”, a susținut Teodorescu.

Zonele unde au fost făcute intervenţii și câți kilometri de conducte au fost reabilitați

Potrivit ultimei situaţii a Termoenergetica, în 2024 compania a reabilitat 74 de kilometri de conducte, din care 17 kilometri conducte magistrale, în condiţiile în care vorbim de un total de 4.000 de kilometri de conducte, iar 1.000 de kilometri sunt conducte magistrale.

Oprim şantierele doar acolo unde nu putem asigura provizorate pentru furnizarea agentului termic la parametrii normali. Pentru anul viitor, estimăm ca Termoenergetica să mai refacă 70 de kilometri de reţea, din care 20 de kilometri de conducte magistrale (din reţeaua primară) şi 50 de kilometri din reţeaua secundară (de distribuţie)”, a precizat Teodorescu.

În plus, vor mai fi reabilitări ale conductelor şi în cadrul programului operaţional de infrastructură mare al Primăriei Capitalei, care vizează reabilitarea a apropximativ 200 de kilometri de conducte magistrale.

Intervenţiile au fost făcute în zone din toate sectoarele Capitalei şi au avut în vedere, în principal, zonele cu un risc ridicat de avarii, precum: magistrala din Calea Griviţei, strada Ştirbei Vodă, Calea Plevnei, pe strada Nicolae Caramfil tronsonul cuprins între străzile Feleacu şi Smaranda Brăescu, Şoseaua Ştefan cel Mare, Şoseaua Pantelimon, în zona Bulevardului Theodor Pallady, în zona străzii Matei Basarab şi a Căii Călăraşi, pe bulevardul Unirii, Bulevardul Gheorghe Şincai, Bulevardul Eroii Sanitari, Calea Giuleşti.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite