VIDEO Faithless, leacul pentru insomniaci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maxi Jazz, solistul trupei britanice Faithless, a fost impresionat de atmosfera creată aseară, de publicul român, la Zone Arena, în prima zi a Ciuc Summer Fest. El a promis să revină cât de curând şi a mulţumit spunând „Bucurestiiii” de nenumărate ori.

Citiţi şi

Faithless, Pink Martini şi Gary Moore cântă la Ciuc Summer Fest

Cum te descurci la festival

Spectacolul cel mai aşteptat al serii a început la ora 21.15. Dacă la ora 18.00, când românii de la Sensor au început să cânte, în faţa scenei nu se aflau mai mult de 20 de persoane, la ora 20.15, când băieţii de la Şuie Pparude au încins difuzoarele, publicul timid până atunci s-a alăturat muzicienilor.

„Haideţi mai aproape!”, au strigat cei de la Şuie Paparude. Câteva sute de persoane au dansat şi au vibrat pe muzica industrială a românilor. Dacă până atunci mai toţi cei aflaţi la Zone Arena se ascunseseră de căldură, sub umbrele, la terasă, celebrul refren al piesei „Pentru inimi” şi ritmul nebunesc i-au mânat pe fani în faţa scenei. A fost şi „Cea mai bună zi”, dar şi piese nou-nouţe.

O excursie sufletească

Insomniacii şi-au găsit leacul când Maxi Jazz şi Compania au urcat pe scenă. Îmbrăcat în negru, cu jacheta descheiată, Maxi i-a purtat pe cei prezenţi în alte dimensiuni muzicale, transformându-se pe rând în DJ, Dumnezeu sau mesager al dragostei.

„God is a DJ”, What about love”, „Driftin’ away” şi „We come one” de la bis i-au trecut pe români prin toate stările, de la ură la bucurie, de la iubire la teamă, de la bătăi de inimă puternice la calm englezesc pe note muzicale. "Everything will be allright tomorrow" i-a înnebunit pe fani, care au aplaudat, au sărit, au ţipat şi au trepidat la îndemnul britanicilor de fiecare dată.

Faithless a fost un show nepământean, venit din alte sfere, luminos, cu efecte vizuale şi auditive puternice, un balans între buddha bar şi electro, armonizat de chitară şi dominat de clapele lui Sister Bliss. "Nu o să mă satur niciodată să vă cânt!", a spus solistul la final de "Insomnia", încântat de atmosfera de la Bucureşti.

„Mulţumesc! Aţi fost minunaţi pentru noi în seara asta! A fost o plăcere, un privilegiu să cântăm pentru voi! Aveţi grijă unul de altul! Ne vedem curând! Pace! Respect!”, a fost mesajul lui Maxi pentru fani la final de concert.

image

Setlist:

Happy
Sun to Me
All Races All Colours
God is a DJ
Feel Me
Crazy Bal'heads
Mass Destruction
Tweak Your Nipple
Insomnia
Everything Will Be Alright Tomorrow
Swingers
What About Love
Bombs
Drifting Away
Salva Mea
Not Going Home

Bis
Muhammad Ali
We come One

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite