Uber vrea să facă un parteneriat cu Primăria Capitalei pentru fluidizarea traficului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aglomeratie trafic Bucuresti Florin Suler

În ciuda criticilor aduse de transportatorii români, în special din partea patronatelor care deţin firme de taxi, dar şi a problemelor pe care le are în Londra, Uber propune Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) un parteneriat de data sharing pentru fluidizarea traficului din Bucureşti.

Compania susţine că ar putea oferi în timp real informaţii despre cele mai aglomerate străzi şi intersecţii, despre orele cu traficul cel mai intens, pe zone, sau despre semafoarele problematice, aşa cum am făcut în oraşe ca Washington, Boston sau Bogota.

„UBER poate să contribuie la fluidizarea traficului oferind date despre cele mai aglomerate străzi şi intersecţii, despre orele cu traficul cel mai intens, pe zone, sau despre semafoarele problematice, aşa cum am făcut în oraşe ca Washington, Boston sau Bogota. Acesta este marele avantaj al tehnologiei. Toate cursele realizate prin intermediul platformei formează o  bază de date privind traficul din Bucureşti, iar aceasta poate fi un instrument extrem de util pentru administraţia publică locală în planificarea politicilor publice din zona mobilităţii urbane. Avem datele, avem instrumentele - adresăm Primăriei o invitaţie de lucra împreună”, a declarat Mark Boris Andrijanič, Public Policy Associate UBER CEE. 

Afirmaţiile au fost făcute în cadrul conferinţei 'MOBILITY', organizate de Green Report în parteneriat cu Ministerul Mediului.

Platforma UberMOVEMENT poate oferi autorităţilor date despşre traficul din oraşe

UberMOVEMENT este o platformă dezvoltată de UBER prin care compania oferă autorităţilor locale şi city plannerilor acces la date anonimizate privind fluxurile de trafic din oraşe. Alte soluţii propuse de Uber sunt uberPOOL, serviciul prin care două până la cinci persoane pot împărţi o maşină către o destinaţie comună, sau UberGREEN, serviciul cu maşini electrice şi hibrid, ambele servicii pe care UBER vrea să le aducă la Bucureşti până în 2020.

Potrivit Uber, misiunea sa este să facă transportul în mediul urban la fel de accesibil ca apa curentă - peste tot, pentru toată lumea. Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problemă simplă - cum poţi comanda o cursă la atingerea unui buton. Şase ani şi peste un miliard de curse mai tarziu, Uber îşi propune să rezolve o provocare şi mai mare: reducerea poluării şi a aglomeraţiei urbane, aducând mai mulţi oameni în mai puţine maşini. Din februarie 2015, Uber este şi în România, în Bucureşti şi, din 2016 şi la Cluj, Braşov şi Timişoara.

Patronatele din taxi au cerut sistarea activităţii Uber

Recent, transportatorii din COTAR au cerut a cerut autorităţilor române să demareze o anchetă pentru a stabili modul în care au intrat pe piaţa din România firme precum UBER, BLA BLA CAR, TAXIFY, susţinând, printre altele,, că acestea nu plătesc taxe la fel ca firmele de taxi. 

Transportatorii au cerut şi „sistarea activităţii platformelor online care preiau şi distribuire comenzi de transport, pe raza municipiului Bucureşti şi în marile oraşe, pentru eliminarea concurenţei neloiale şi stoparea practicilor soldate cu prejudicierea bugetului de stat, prin eludarea obligaţiilor fiscale de către operatorii aplicaţiilor”.

Uber: Este o aberaţie. Taxele sunt plătite la zi

În replică, reprezentanţii Uber au catalogat drept absurde acuzaţiile COTAR, potrivit cărora serviciul nu este fiscalizat, precizând că taxele către stat sunt plătite de absolut toţi şoferii, dar şi de subsidiara Uber din România.

Compania a rămas fără licenţă în Londra

Autoritatea pentru transporturi din Londra (TfL) a anunţat, recent, că nu va reînnoi licenţa de operare a companiei Uber, care va expira la sfârşitul lunii septembrie, informează msn.com. Uber Technologies Inc. a colectat peste 500.000 de semnături în mai puţin de 24 de ore pe o petiţie prin care protestează împotriva deciziei.

Ulterior, a anunţat că va contesta decizia în instanţă.

”TfL a ajuns la concluzia că Uber a dat dovadă de lipsă de responsabilitate corporatistă, care ar putea avea implicaţii asupra siguranţei şi securităţii publice”, se arată într-un comunicat emis vineri de către autoritatea londoneză de transport.

Licenţa de operare a companiei Uber ar urma să expire la 30 septembrie.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite