Simbolul unei democraţii zbuciumate: „Gavroche”

Copilul înfăşurat într-un steag care a apărut pe coperta revistei Paris Match din 4 ianuarie 1990 a fost botezat de francezi „Gavroche”. Florin Vieru, adică Gavroche, avea 14 ani în 1989 şi venea din comuna Dobroeşti. Acum are 34 de ani şi locuieşte într-un apartament, prea strâmt pentru visele lui, din cartierul Pantelimon.

A plecat din Dobroeşti într-o vineri dimineaţă. La 22 decembrie 1989, pe la ora 11.00. Afară nu era nici frig şi nici cald; o toamnă lungă şi seacă precum o fată bătrână care se codeşte să-şi arate vârsta. Florin Vieru era cel de-al nouălea copil al văduvei Vieru din Dobroeşti. În dimineaţa aceea scăpase de îndatorirea lui principală, aceea de a sta la coadă la pâine, şi bătea mingea în stradă cu tovarăşii săi de joacă. „Veneau oamenii din Bucureşti şi se adunau în faţa Primăriei din Dobroeşti. Au început să strige «Jos comunismul!». Atunci ne-am lipit şi noi de ei şi am intrat în primărie unde am distrus tot ce era legat de comunism”, îşi amiteşte Gavroche.

Tricolorul de pe Primărie, pe coperta revistei franţuzeşti

De la Primărie grupul de oameni s-a hotărât să vină în Bucureşti. Fiecare a plecat cu câte ceva: un steag, o pancartă. Micul Florin nu avea nimic, însă a văzut steagul de pe clădirea Primăriei. „M-am urcat pe o cabină telefonică, iar de acolo am ajuns steagul”, povesteşte Florin. Luat de val, a nimerit în bătaia gloanţelor şi în calea tancurilor care traversau nestingherite Bucureştiul. Abia atunci a realizat grozăvia. „Eram verde, galben de frică când am văzut ce se întâmplă în Bucureşti. Când eram sus, când eram jos. Nu mă puteam culege. Nu aveai cum să mai dai înapoi, dacă ai intrat în horă , trebuia să joci”, îşi aminteşte el. A ajuns înapoi în Dobroeşti la 23 decembrie, la prânz. O zi întreagă mama sa a stat ca pe jar, neştiind unde a dispărut. „Luasem câteva gloanţe înainte să plec, însă la metrou m-au scuturat şi am scăpat de ele”, mai spune Vieru.

Sărăcia l-a împins la Revoluţie

În 1989 Florin Vieru nu ştia ce-i aceea revoluţie, democraţie sau politică. Ştia însă ce e comunismul: trezitul la patru dimineaţa pentru a prinde rând la coadă la pâine, sau la carne o dată pe lună şi frica demolărilor. A plecat în acea joi dimineaţă în Piaţa Palatului din Capitală gândindu-se că va scapa de calvarul acesta şi că Ceauşescu nu le va dărâma agoniseala din Dobroeşti.
Familia Vieru s-a aciuat pe lângă Bucureşti în 1975, pe când Florin avea doar nouă luni.  Erau de toţi unsprezece suflete.
Veneau cu nouă copii după ei şi plini de sărăcie dintr-un sat de lângă Vaslui şi au nimerit într-un sat de bulgari: Dobroeşti. „Aici am dus-o greu, pentru că bulgarii aveau ciudă pe moldoveni. Se uitau chiorâş la noi. Mama a fost o femeie extraordinară şi organizată şi ea a avut grijă să avem de toate, după ce am rămas orfani de tată”, povesteşte Florin.



Tablou din prezent

După 20 de ani, Florin Vieru povesteşte repede, fără să ţină cont de cronologia întâmplărilor. Şi-a păstrat obrazul aspreu, parcă brăzdat de ger şi privirea încrâncenată. Timpul i-a trecut repede, iar între pereţii apartamentului din Pantelimon şi-a adunat toată averea: soţia şi doi copii, o fetiţă de 15 ani, dintr-o altă căsătorie a soţiei, şi un băieţel de nouă ani. „Fetiţa mi-a văzut poza în cartea de istorie de clasa a VII-a şi i-am povestit, dar băiatului nu i-am spus pentru că nu e momentul”, mărturiseşte Florin.
În aceşti 20 de ani Gavroche a fost de la muncitor pe şantier la şofer pentru a-şi întreţine familia. A cochetat şi cu politica la un moment dat şi spune că dacă ar fi intrat în jocul politicienilor ar fi ajuns un „Vanghelie” acum.  „Tot ce am făcut este prin munca mea şi a soţiei. Apartamentul nu mi l-a dat nici Ciuvică, nici Ivanovici, şi nici Norica Nicolai nu m-a cules de pe străzi. În ’90 a vrut să mă înfieze Bernard Tapis, bogătaşul francez, dar mama nu a vrut nici în ruptul capului! Eram copilul ei, nu putea să mă vândă!”

După 20 de ani de la Revoluţie, până în 20 decembrie, ziua în care Timişoara a fost declarat oraş liber de comunism, redacţia Adevărul de Seară Timişoara a prezentat 20 de poveşti despre 20 de familii timişorene care au plătit cel mai scump preţ pentru cei 20 de ani de libertate: viaţa.

CLICK AICI PENTRU A CITI CELE MAI IMPRESIONANTE POVEŞTI ALE VICTIMELOR REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989