Sector 6: Un împrumut de până la 73 de milioane de euro va fi contractat pentru construirea spitalului de pe Bulevardul Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local Sector 6 a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre care aprobă contractarea unui împrumut rambursabil de până la 73 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru spitalul pe care autoritatea locală intenţionează să îl edifice pe Bulevardul Timişoara, nr. 101E.

FOOT: Facebook
FOOT: Facebook

Orice proiect mare se face cu împrumuturi, deoarece Primăria nu poate direcţiona toate resursele sectorului către o singură lucrare, se arată într-o postare pe Facebook a autorităţii locale, care menţionează că în timp va atrage bani europeni nerambursabili, cu ajutorul cărora să deconteze cheltuieli şi să reducă „povara financiară”, potrivit Agerpres. 

Terenul pe care urmează să se construiască spitalul a fost eliberat de sarcini, s-au luat avizele necesare şi s-au derulat procedurile de atribuire de lucrări pentru firele de înaltă tensiune şi devierea conductei de gaz. De asemenea, s-au realizat studii suplimentare de mediu, analiza solului, impact social, etc.

Urmează să fie scos la licitaţie contractul de proiectare şi construire. Costul total al lucrărilor este estimat la 146 de milioane de euro, a mai precizat Primăria Sectorului 6.

Spitalul, care se va construi pe o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi, va avea 257 de paturi şi va deservi, în principal, Sectorul 6. Unitatea va avea specialităţile Cardiologie, Neurologie, Ortopedie, Oncologie, Obstetrică, Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă, Unitate Critică Cardiacă, Neonatologie şi Chirurgie.   

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite