Robert Negoiță, ironic la adresa lui Nicușor Dan. S-a filmat ținând strâns în brațe un copac VIDEO
0Robert Negoiță a postat pe pagina sa de Facebook un video în care prezintă copacii plantați pe bulevardul I.C. Brătianu din București.

După incidentul cu palmierii plantați în centrul Bucureștiului, înlăturați ulterior de Nicușor Dan, Robert Negoiță, edilul Sectorului 3 continuă dialogul de la distanță cu primarul Capitalei.
De data aceasta, el prezintă copacii plantați pe bulevardul I.C. Brătianu din București. Negoiță strânge în brațe un copac și îl invită, ironic, pe Nicușor Dan, să-l scoată și pe acesta din pământ.
”Ia uite ce copaci frumoși, atât de necesari în mijlocul Bucureștiului, mai ales că vine acum vara, e cald, e multă poluare. Uitați cum arată aliniamentele acestea de aici de pe Brătianu, arată superb. Chiar dacă nu ține de Primăria Sector 3, că nu e administrat de noi, am intrat noi și am făcut treaba asta aici, am edificat acest spațiu verde, cu copaci, cu lavandă.
Domnu Nicușor Dan, ăștia sunt copaci ilegali. Ăsta, săracu, e copac ilegal. Nu vreți domnu Nicușor Dan să veniți să-l dați afară de aici? Scoateți-l, că nu vă place verdele, nu vă place frumosul, vă deranjează copacii, cei care fac ceva, dar n-am să vă las. Să vă ferească Dumnezeu, nu aveți ce face aici, țineți-vă departe de zona asta pentru că am reușit cu greu să prindem acești copaci că e o zonă prea poluată. Da, copacii sunt ființe vii și suferă de poluare la fel ca și noi oamenii și ne-a fost foarte greu să-i prindem aici”, spune Robert Negoiță în postarea pe Facebook.