Restaurantul Golden Blitz devine istorie
0Loc de întâlnire preferat de preşedintele Traian Băsescu, restaurant din cartierul Drumul Taberei, situat la intersecţia Strada Răzoare cu Bulevardul Timişoara, nu va mai exista.
Contactat telefonic de reporterul „Adevărul de Seară”, unul dintre patronii Euroconstruct Trading 98 SRL, Dan Beşciu, a declarat că restaurantul nu va mai face parte din noua construcţie.
Spaţiu pentru birouri
Cârciuma a fost demolată în februarie 2009. Lucrările au început în martie, iar termenul de finalizare trecut pe panoul de şantier era, opt luni, adică până în luna noiembrie a aceluiaşi an. Atunci, proprietarii spuneau că localul a fost demolat pentru a mări capacitatea, atât în interior cât şi în curte. Ieri, pe şantier, nu era niciun muncitor, doar un baner pe care scrie: „De închiriat”. Noul imobil are acum şapte niveluri (două la subsolul clădirii, parter şi patru etaje), este „îmbrăcat” în sticlă şi va fi ocupat de birouri.
Patronii de la Euroconstruct Trading 98 SRL, Dan Beşciu şi Sorin Vulpescu, deţineau un local cu acelaşi nume şi pe Şoseaua Nicolae Titulescu. Acesta este închis din vara lui 2008.
Chiolhanuri cu politicieni
Localul a devenit notoriu pentru că preşedintele Traian Băsescu a început să benchetuiască aici prin 2005, alături de consilierele prezidenţiale. Un alt personaj, George Becali, patronul echipei de fotbal Steaua, a sărbătorit la Golden Blitz calificarea echipei sale în semifinalele Cupei UEFA 2006. Campania pentru câştigarea Primăriei Capitalei a fost pusă la cale, în 2008, de membrii ai PDL tot la restaurantul de la Răzoare.