„Ora Pământului“ 2018: Traseu pe biciclete sau joacă în zăpadă, între activităţi. Luminile Parlamentului vor fi stinse
0Evenimentul „Ora Pământului“ va fi marcat în acest an, în Bucureşti, prin mai multe evenimente, precum un traseu pe biciclete sau joacă în zăpadă, iar iluminatul interior şi exterior al Palatului Parlamentului vor fi stinse, în intervalul orar 20.30 – 21.30
Şi în acest an, World Wide Fund for Nature (WWF) încurajează cetăţeni şi organizaţii, companii, instituţii publice şi centre culturale din toată ţara să stingă lumina timp de o oră, la ora locală 20.30.
Luminile interioare şi exterioare ale Palatul Parlamentului vor fi în intervalul orar 20.30 - 21.30, pentru a sărbători „Ora Pământului“, acţiune ajunsă la cea de-a XI-a ediţie.
O plimbare cu bicicleta prin centrul Bucureştiului, dacă vor permite condiţiile meteorologice, dar şi starea drumurilor, sau joacă în zăpadă, sunt activităţi propuse de organizaţia Adevăraţii VeloPrieteni România, cu ocazia acestei acţiuni.
Pentru acest eveniment, participanţii se vor întâlni la ora 19.30, la „Rondul Bicicliştilor" din Parcul Izvor.
„Invităm toţi bicicliştii din Bucureşti (cu bicicletă sau doar cu un accesoriu – cască, vestă, pompă, sonerie, etc) să ni se alăture începând cu ora 19:30 la Rondul Bicicliştilor din Parcul Izvor, să biciclim, dacă natura ne va permite, sau să ne jucăm cu zăpada, să facem poze, oferind fiecărui participant un bidon sau o vestă personalizată care să îi îndemne tot anul să dăruiască naturii din energia lor. Nu uitaţi să stingeţi luminile când plecaţi de acasă“, au îndemnat organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.
Plimbarea cu bicicletele este programată să înceapă la ora 20.30, pe traseul Parcul Izvor, Piaţa Unirii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Charles de Gaulle, Bulevardul Kiseleff, Calea Victoriei şi retur la Izvor.
„Ne vom deplasa pe prima bandă, respectând prevederile codului rutier. Se acceptă la plimbarea pe traseu doar participanţii cu biciclete. Protocolul, condiţiile meteo şi viteza de deplasare nu permit să acceptăm persoane cu role, trotinete şi forme motorizate de orice fel“, au menţionat organizatorii.
Anul acesta, WWF îndeamnă românii să se reconecteze cu natura. Primul pas în acest sens este pornirea unei conversaţii, iar apoi redactarea unei scrisori pe site-ul dedicat Orei Pământului.
„Toate scrisorile primite de la voi, ne vom asigura că ajung la autorităţi şi că înseamnă un început nou. Apoi, trebuie să rămânem activi, să ne schimbăm comportamentul zi de zi, dar şi să continuăm să solicităm schimbări care să protejeze natura, de la cei care au puterea“, a transmis WWF.
În Bucureşti, Ora Pământului va fi sărbătorită şi la Beans&Dots şi Mezanin, începând cu ora 19.00. „Vom povesti despre natură sălbatică, despre pădurile, râurile, urşii, sturionii şi zimbrii din România şi rolul lor în viaţa noastră“, a anunţat WWF.
În cadrul evenimentului va fi proiectat, în intervalul orar 19.00 – 19.30, documentarul „Sălbăticia din Carpaţi, bogăţie pentru oameni". Filmul urmăreşte să scoată în evidenţă importanţa conservării sălbăticiei pentru comunităţile locale punând accent pe activităţile bazate pe folosirea resurselor naturale care pot genera beneficii economice în mod sustenabil. Deşi sunt surprinse 6 arii protejate distincte în Carpaţii din sud-vestul României (4 parcuri naţionale, un parc natural şi un sit natura 2000), este prezentat caracterul compact al zonei sălbatice şi potenţialul acesteia de conectivitate.
În intervalul 20.30 – 21.00, va avea loc un spectacol de teatru de improvizaţie, „The Bat”, ce se desfăşoară integral pe întuneric, provocând imaginaţia. Atât spectatorii cât şi actorii stau cu ochii închişi, cu luminile stinse. Pornind de la o sugestie din public, actorii improvizează personaje şi efecte sonore. Distribuţia este formată de: Adina Sandu, Andrei Negoiţă, Dianina Andrei, Florin Lungu, George Dumitru.
Apoi, în intervalul 21.00 – 21.30, şase tineri muzicieni - Trupa Blue Noise, vor transpune stilul a cappella în sonorităţi de jazz din anii '50 - '60, ritmuri de pop, rhythm and blues şi beat box. Trupa este compusă din Ana Maria Alexa (soprana grupului), Elena Moroşanu (mezzosoprana), Ana – Criatina Leonte (alto), Zoe Flavia (alto), Mihail Grigore (tenor), Bogdan Tudor (bas) şi Denis Bolborea (beatbox, looping and live fx).
Evenimentul „Ora Pământului” a fost organizat, pentru prima oară, pe 31 martie 2007, în Sydney, Australia, când două milioane de oameni şi 2.100 de companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale - încălzirea globală.
În 2008, „Ora Pământului” a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii. În 2009 şi 2010, campania globală a evoluat, implicând aproape un miliard de oameni din peste 4.000 de oraşe din întreaga lume. Din 2011, „Ora Pământului” a intrat într-o nouă etapă în care oamenii de pretutindeni au fost îndemnaţi nu numai să stingă lumina, ci să se angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi.
Acţiunea a ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediţie, iar România s-a alăturat în anul 2009. De asemenea, în cadrul evenimentului vor participa peste 6.500 de oraşe din lume.