Video Șapte autoturisme distruse într-un incendiu puternic, în Capitală. Ce spune şoferul de la maşina căruia au pornit flăcările: „Aveam rezervorul plin”
0Un incendiu puternic s-a produs, marţi, 25 martie 2205, pe Calea Moşilor din Capitală. O mașină a luat foc, iar flăcările s-au extins şi la alte șase autoturisme. Ce povesteşte proprietarul maşinii de la care au pornit flăcările.
UPDATE 20.00
Şoferul maşinii care a luat foc prima, în mers, a povestit cum a reuşit să se salveze înainte ca incendiul să se extindă. El spune că a auzit o bubuitură şi a pierdut controlul asupra maşinii, reuşind cu greu să o oprească şi să coboare, în timp ce vedea cum ies flăcări din partea dreaptă şi de sub capotă. A încercat să ajungă la extinctor, dar nu a mai reuşit, pentru că incendiul s-a extins cu repeziciune, mai ales că avea rezervorul plin la maşină.
„Eram în mers, s-a auzit o bubuitură, a început să se accelereze necontrolat. Am reuşit să opresc aici, am reuşit să mă dau jos. Începuseră să iasă flăcări din dreapta, de sub capotă şi asta a fost. Întâi a bubuit ceva, apoi s-a accelerat, prinzând viiteză şi cu chiu cu vai am reuşit să o opresc. Am încercat să mă duc la portbagaj, nu am putut. Am făcut plinul de motorină la ora 8. Aveam rezervorul plin”, a povestit bărbatul.
Din păcate pentru el, nu doar că maşina sa a ars în totalilate, ci va trebui să suporte şi pierderile suferite de proprietarii celorlalte şase maşini parcate care au fost cuprinse de foc.
UPDATE: Pompierii anunță că incendiul este stins. Au fost afectate în total șapte autoturisme, dintre care trei au ars în totalitate. ISU au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor.
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 08.50, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 2, a izbucnit un incendiu, care se manifestă asupra unui autoturism.
Proprietarul mașinii a reușit să iasă la timp, însă flăcările s-au extins și la alte autoturisme.
„Nu sunt victime”, a trimis ISU București-Ilfov.

Potrivit pompierilor, incendiul este localizat, nu se mai manifestă cu flacără. Au fost afectate în total, cinci autoturisme.
Traficul în zonă este restricționat, a transmis Brigada Rutieră.
„La incendiul produs pe Calea Moșilor în dreptul imobilului cu nr. 207, pentru a facilita intervenția pompierilor, au fost aplicate restricții de circulație pe Calea Moșilor, sensul de deplasare dinspre str. Mihai Eminescu către bd. Carol I”, a anunțat Brigada Rutieră.