Ce facem în Bucureşti în aceste zile: spectacole, ateliere de creaţie şi piese de teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În următoarele zile, Bucureştiului este gazda a numeroase evenimente menite să înfrumuseţeze oraşul şi să îl redea pietonilor. „Adevărul“ vă prezintă programul principalelor evenimente din următoarea perioadă.

În capul listei cu evenimente atractive din acest weekend se află Street Delivery, un festival de stradă cu tradiţie în Capitală. Street Delivery X, un eveniment-manifest pentru un oraş mai prietenos, sărbătoreşte anul acesta zece ani de la lansare şi se va desfăşura în perioada 12-14 iunie pe strada Arthur Verona din Bucureşti.

„Bucureştiul a devenit o parcare imensă prin care pietonii trebuie să se strecoare ţinându-şi respiraţia. Spaţiul public e invadat de maşini în mişcare, blocate în intersecţii sau parcate pe trotuare. Monumente istorice sunt dărâmate ca să facă loc traficului, comunităţi sunt dispersate pentru a crea noi artere pentru şi mai multe maşini, pentru mai multă poluare şi mai mult zgomot. Oraşul se dezvoltă în jurul automobilelor, se extinde, se înalţă, dar pentru oameni se micşorează pe zi ce trece“, spun organizatorii Street Delivery X, potrivit Mediafax.

La ediţia din acest an a evenimentului, Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) va prezenta macheta traseului pietonal „Verona după 10 zece ani“: de unde a pornit acest proiect, ce au reuşit organizatorii să facă şi ce îşi doresc cetăţenii pentru spaţiul public. Evenimentul este inclus în programul Anualei de Arhitectură al Filialei teritoriale Bucureşti a OAR, care aduce în discuţie calitatea spaţiului public al zonei Grădina Icoanei - bulevardul Magheru. Totodată, Street Delivery Sports va extinde evenimentul în Piaţa „George Enescu“ din Bucureşti, unde va înlocui parcarea pentru maşini cu o competiţie internaţională de polo pe biciclete: Polo Delivery.

Kids Club Plaza

Evenimentele din incinta Plaza România, dedicate copiilor, părinţilor, dar şi bunicilor continuă şi în acest sfârşit de săptămână. Astfel, programul Kids Club Plaza România organizat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, are următorul program: sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 – 14.00, toţi cei care iubesc teatru clasic, teatru de păpuşi, teatru de umbre, jocurile de distracţie, jocuri de rol şi jocurile de mim, basmele româneşti, dar şi spectacolele interactive şi atelierele educative sunt aşteptaţi la Plaza România.

Sâmbăta aceasta dar şi pe 27 iunie mai puteţi să dansaţi şi cântaţi cu D-LEMA începând cu orele  17.00 - 18.00.

„La teatrale cu matale!“

De nouă ani, peste 3.000 de copii au fost reuniţi sub egida festivalului „La teatrale cu matale!” – eveniment care a reuşit să strangă laolaltă copii cu aceeaşi pasiune, cu scopul  cunoaşterii, schimbului de  idei, stimulării comunicării şi interacţiunii între categorii sociale diferite.

Proiectul „La teatrale cu matale!” a debutat în anul 2006 printr-un curs de teatru pentru copiii defavorizaţi din Sectorul 6, care oferea celor mici posibilitatea de a-şi petrece timpul liber într-un mod creativ, promovând arta ca mijloc de terapie şi dezvoltare comportamentală.

În acest an, sala Nichita Stănescu din cadrul Centrului Cultural al M.A.I. va fi gazda festivalului ”La teatrale cu matale!”. Cortina se va ridica în 16 iunie pentru cele 16 trupe de copii, urmând ca, în data de 17 iunie să participe şi şase trupe ale seniorilor, care frecventează Clubul Seniorilor. Pentru prima dată în istoria acestui festival seniorii vor contribui prin stimularea comunicării intergeneraţionale şi vor fi prezenţi în public pentru a susţine cu aplauze copiii care vor evolua pe scenă, iar la rândul lor, cei mici vor face acelaşi lucru pentru trupele de seniori.

„Simfonii de vară“

Primăria Sectorului 3 continuă şi în acest weekend seria de spectacole ce se desfăşoară în parcurile Alexandru Ioan Cuza şi Colţea, în cadrul programelor „Stagiunea muzicală estivală”, „Simfonii de vară” şi „Foişorul copiilor”.

Weekend-ul va debuta vineri, 12 iunie, la ora 20.00, cu spectacolul susţinut în parcul „Alexandru Ioan Cuza” de trupa „Cuibul” din Chişinău. Trupa a fost înfiinţată de muzicianul Igor Dînga. Aceasta a cântat în deschidere pentru „The Cardigans” şi „Morcheeba”.

Pentru sâmbătă, 13 iunie, între orele 18.00-20.00, formaţia „La Musica” va susţine un concert, iar „Classic Band 2000” îi va încânta pe bucureşteni cu muzica sa, de la ora 18.00 la 20.00, duminică, 14 iunie. Aceste spectacole se vor desfăşura tot în parcul „Alexandru Ioan Cuza”.

Copiilor le-au fost pregătite sâmbătă, 13 iunie, între orele 10.30-12.00, cursuri şi demonstraţii de dans, iar duminică, de la 10.30 la ora 12.00, va fi pusă în scenă la „Foişorul copiilor” din parcul „Alexandru Ioan Cuza” piesa de teatru „Pupăza din tei”.

Stagiunea estivală „Simfonii de vară” găzduită de Parcul Colţea continuă sâmbătă cu cvartetul „Passione”, iar duminică, între orele 20.00-21.30, cu orchestra „Angely’s Symphonic”, dirijor Marius Firca.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite