AZI-DIMINEAŢĂ „Maradonişti” de Rahova: s-au dat drept poliţişti şi au furat, cu mandat, un kilogram de aur din casa unui afacerist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat mascat, unul îmbrăcat într-o geacă cu inscripţiile Poliţiei şi altul deghizat în agent de poliţie au furat un kilogram de aur din casa unui afacerist, după ce au prezentat insigne şi mandate false.  

Trei indivizi, unul cu o cagulă pe faţă, unul îmbrăcat în agent de poliţie şi unul îmbrăcat cu geacă pe care scria Poliţia, au intrat în această dimineaţă, la ora 6.30 în casa unui om de afaceri şi, prezentând o hârtie despre care spuneau că este un mandat de percheziţie şi o insignă falsă au dispărut cu un kilogram de aur, telefoane mobile şi ceasuri.

Victima deţine două case de amanet, iar aurul pe care îl avea în casă provenea din contractele neachitate.

„Paguba este destul de mare. Este vorba de aproximativ un kilogram de aur, două telefoane mobile şi câteva ceasuri. În acest moment se fac cercetări la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.  


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite