Un nou drum de acces către Poiana Braşov. De ce se opun localnicii proiectului care ar debloca traficul
0Braşovenii sunt invitaţi să îşi spună părerea despre un alt drum care să lege oraşul de staţiunea Poiana Braşov, pentru a descongestiona traficul rutier. Până acum, cei mai mulţi se declară, surprinzător, împotriva investiţiei.
Încă din mandatul fostului primar, George Scripcaru, Primăria Braşov încearcă să găsească încă un drum de acces dinspre oraş către Poiana Braşov, pornind de la realitatea că actuala rută de acces în staţiune devine foarte aglomerată în perioadele turistice de vârf, când apar şi blocajele. Mai mult, traseul actual creează probleme şi în zona centrului istoric al Braşovului, mai ales în apropierea hotelului Aro Palace, de unde începe drumul care leagă oraşul de staţiune.
Ca variantă de decongestionare, Primăria a propus realizarea unui drum care să pornească din cartierul Bartolomeu şi să ajungă, mai sus, în actualul drum către Poiană. Zilele trecute a avut loc şi o dezbatere publică pe tema acestui proiect, la care au participat doar câteva zeci de braşoveni. Paradoxal, însă, toţi cei care au luat parte la discuţii s-au pronunţat împotriva construirii variantei Drumul Cărămidăriei-Poiană.
„Braşovenii au fost întrebaţi dacă ei consider că acest drum este oportun şi trebuie continuat studiul de fezabilitate sau dacă trebuie oprit, având în vedere costurile ridicate, de aproximativ 100 de milioane de lei şi faptul că aproximativ 4,6 hectare de pădure ar fi afectate de construirea drumului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Pentru ca numărul braşovenilor care îşi vor spune părerea legat de acest proiect să fie mult mai mare, Primăria a lansat pe site-ul propriu un formular în acest sens. Proiectul este acum în etapa actualizării studiului de fezabilitate. Conform documentaţiei, drumul ar urma să aibă o lungime de peste doi kilometri şi ar fi fost realizat prin pădure, până la intersecţia cu Drumul Poienii. Termenul de execuţie propus este de 36 de luni de la semnarea contractului. (Ioan Buciumar)