Sport Club Municipal Braşov şi-a schimbat titulatura
0Odată cu eliberarea actului fundamental, CIS-ul, în sportul braşovean se poate vorbi despre o nouă structură privată: Asociaţia Sport Club Corona 2010 Braşov.
Cu alte cuvinte, din acest moment îşi începe activitatea noul club sportiv, ASC Corona Braşov, continuatorul activităţii SCM Braşov. Asociat majoritar al noii structuri este Municipiul Braşov, împreună cu mai mulţi asociaţi, persoane fizice, oameni de sport, precum Mikoş Ervin sau Nicolae Ţucunel. Cei care au contribuit decisiv la apariţia noii structuri sportive doresc ca acest club să devină, în următorii cinci ani, unul din primele trei cluburi din România.
Anunţul a fost făcut de preşedintele noi asociaţii, Florin Florea, care a precizat că acest club va avea o activitate totală, la capitolele sporturi de echipă, sporturi individuale, număr de copii şi juniori şi număr de sportivi legitimaţi, ceea ce va atrage, desigur, medalii şi prezenţa în topul clasamentelor, la nivel naţional şi internaţional.
În următoarea perioadă, Consiliul Director al clubului va lua în discuţie o strategie de dezvoltare şi de promovare a noii structuri. Din structura clubului mai fac parte vicepreşedintele Nicolae Ţucunel, secretarul Ervin Mikloş şi membri Mihai David şi Mikloş Gantz. Bugetul clubului este format, conform legii, din venituri proprii, din reclamă şi publicitate, din bilete, sponsorizări şi fonduri nerambursabile.
„La baza constituirii acestui club au stat mai multe lucruri esenţiale. În primul rând, faptul că dinamica sportului la nivel naţional este din ce în ce mai accelerată. De exemplu, la handbal se discută despre apariţia ligii profesioniste, o fianlizare a procesului de transformare al unui sport sau federaţii.
Noi dorim să participăm la toate procesele de transformare şi în acest scop, Consiliul Local a aprobat ca tot palmaresul, toată partea sportivă şi toată structura organizatorică a SCM Braşov să fie preluată de noul club privat.
Al doilea element, care a stat la baza acestei transformări, a fost acela, potrivit căruia, activitatea sportivă de organizare este ceva mai lejeră, comparativ cu cea publică, unde, de exemplu, nu pot fi angajaţi sportivi.
Acum, putem realiza acest lucru, fără oprelişti. Dorim ca Asociaţia noastră să aibă în jur de 1000 de sportivi legitimaţi la sporturile pe care le are. Doar dacă ai sportivi mulţi, poţi să creezi emulaţie, cu părinţi, cu asociaţii ale părinţilor, cu asociaţii ale oamenilor de afaceri, cu prestări servicii pentru copii. Un club fără copii şi juniori nu are nicio şansă de dezvoltare, de progres", a explicat preşedintele ASC Corona Braşov, Florin Florea.
Din structura noului club fac parte şapte secţii sportive : hochei, fotbal, patinaj (artistic, viteză, short track şi, în perspectivă, role), tenis de masă, şah, popice, ciclism, urmând ca în viitorul apropiat să se discute despre înfiinţarea a încă două secţii. De asemenea, ASC Corona Braşov are şi două parteneriate, cu Dinamo Bucureşti, secţia Braşov şi cu Rulmentul Urban.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
























































