Părintele Onufrie, somat să plece din Masivul Postăvarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabana părintelui Onufrie a devenit loc de pelerinaj pentru turişti
Cabana părintelui Onufrie a devenit loc de pelerinaj pentru turişti

Părintele, care trăieşte de 18 ani la peste 1.000 de metri altitudine în Postăvarul, este obligat să plece din cauza extinderii domeniului schiabil.

Domeniul schiabil va fi extins de la 14 kilometri, cât are în prezent, la 24 de kilometri. Şi asta până în decembrie, promit autorităţile. În consecinţă, toate construcţiile ilegale aflate pe traseul dintre Masivul Postăvarul şi Poiana Braşov vor fi dărâmate. Printre ele se află şi cabana părintelui Onufrie, pentru care Masivul Postăvarul reprezintă casa lui din ultimii 18 ani.

În consecinţă, pustinicul, în vârstă de 58 de ani, a fost însă somat de autorităţi să se mute, fiindcă dărâmarea construţiilor ilegale va începe de luni. „M-au anunţat acum o săptămână să-mi iau lucrurile şi să mă mut, dar eu nu deranjez cu nimic.De la mine nici nu se vede pârtia de schi. Eu stau aici de 18 ani şi am venit în acest loc doar cu o carte. Toate icoanele şi lucrurile pe care le am acum sunt ale oamenilor care m-au ajutat şi am o răspundere faţă de ele. I-am rugat să mă lase să mai stau până în primăvară, până când o să îmi găsesc un loc şi pot să îmi iau toate bagajele. Nu au vrut şi folosesc toate pârghiile ca să mă izgonească. Tot ce doresc este să trăiesc în linişte", a spus părintele Onufrie.

Directorul Regiei Autonome a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu, a declarat că i-a oferit părintelui un alt loc unde s-ar putea stabili, dar acesta a refuzat. „Odată cu extinderea domeniului schiabil, trebuie să inventariem toate construcţiile. Din totalul de 76, 13 construcţii sunt ridicate ilegal. Printre ele se află şi cea a părintelui, motiv pentru care va fi dărămânată, la fel ca toate celalalte. El trebuie să se mute şi i-am oferit, în schimb, o locaţie lângă o stâncă înspre Cheişoara. Acolo există un refugiu părăsit, dar noi îl ajutăm să îl reamenajeze. El nu vrea pe motiv că nu are sursă de apă, dar există un izvor. Dacă înţelege şi vrea să se mute bine, dacă nu, vom apela la căile legale", a spus Dan Olteanu.

Părintele Onufrie nici nu vrea să audă de refugiul de la Cheişoara. „Acolo nu am apă, fiindcă am verificat zona. Nu am punde să pun toate lucrurile şi nu pot să le las afară în pădure. Până nu vin cu o hotărâre judecătorească nu plec", a mai spus părintele Onufrie.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite