Handbal: Dinamo Braşov ţinteşte prima victorie a sezonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În etapa a II-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, Dinamo Municipal Braşov va întâlni, în această seară, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi", pe CSM Oradea.

La formaţia nou-promovată în Liga Naţională de handbal masculin evoluează, în prezent, şi foştii jucători de la Rom Cri Braşov, Alex Farcaş, Răzvan Farcaş, Amihăiesei şi George Cântec.

Chiar dacă nu au tocmai cel mai bun moral, după ce au fost egalaţi în ultima secundă, în derby-ul cu Steaua din etapa precedentă, dinamoviştii braşoveni au doar varianta victorie în confruntarea din această seară.

Băieţii au fost dezamăgiţi de rezultatul din meciul cu Steaua, mai ales că victoria ne-a scăpat printre degete la ultima fază. Însă, ne-am revenit psihic şi trebuie să mergem mai departe. Nu ne va fi uşor nici cu CSM Oradea, o formaţie care s-a întărit mult în ultima vreme.

Cu siguranţă, cei patru jucători care au evoluat la Braşov vor aborda meciul cu un plus de ambiţie, întrucât doresc să arate că meritau să continue la echipa noastră. Vom face tot posibilul să învingem, întrucât a venit timpul să obţinem primul succes al sezonului", a declarat tehnicianul braşovenilor, Eliodor Voica.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite