FOTO Biserica Neagră - lucruri ciudate pe care nu le ştiai: legenda copilului de pe acoperiş şi descoperirea care ar putea schimba istoria Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Neagră este simbolul Braşovului. FOTO Adevărul
Biserica Neagră este simbolul Braşovului. FOTO Adevărul

Biserica Neagră este cunoscută în toată Europa. Are recorduri greu de egalat, dar şi legende pe măsură. Nimeni nu a reuşit să afle nici până azi povestea exactă din spatele statuii care reprezintă un copil aplecat peste acoperişul edificiului.

Biserica Neagră de astăzi se înalţă pe locul unei biserici romanice mai vechi din secolul al XIII-lea. Construcţia ei a început în anul 1383, când Braşovul se afla într-o perioadă de puternică dezvoltare culturală şi economică. În momentul finalizării ei, în anul 1477, parohia braşoveană, la acea dată de rit catolic, a primit hramul Sfintei Maria. În prezent, Biserica Neagră aparţine cultului Evanghelic.

De-a lungul timpului biserica a fost afectată de mai multe cutremure, iar devastatorul incendiu din 21 aprilie 1689 a distrus-o aproape în totalitate. Focul a cuprins biserica parohială, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. Credincioşii au reuşit să strângă fondurile necesare şi să înceapă reconstrucţia edificiului. Lucrările de renovare extinse care au conferit interiorului un aspect baroc, au durat mai bine de 30 de ani, fiind încheiate în 1722, când a avut loc o nouă inaugurare. Biserica Neagră a fost refăcută cu ajutorul unor meşteri veniţi din oraşul Danzig (actualul Gdansk, Polonia), pentru că meşterii locali nu ştiau cum să închidă bolţi de dimensiuni atât de mari. De atunci, ruina înnegrită de fum s-a numit Biserica Neagră, iar culoarea exterioară cenuşie a fost păstrată.

Statuia copilului aplecat şi legendele ei

Statuia unui copil care pare că stă aplecat este cel puţin atipică pentru o biserică. Nimeni nu a putut încă stabili care este de fapt adevărul din spatele acestei statui. Una dintre legende spune că statuia înfăţişează un ucenic care a fost omorât din invidie. Se spune că ucenicul era foarte priceput, iar meşterul şef, care lucra la construcţia bisericii s-a temut să îl va întrece şi îi va lua locul. Aşa că şi-a împins ucenicul de pe biserică, iar acesta a murit. Ulterior, meşterul a aflat că băiatul îl admira foarte mult şi că vorbea foarte frumos despre el. Măcinat de remuşcări a ridicat această statuie. Legenda spune că meşterul a recunoscut ce a făcut şi a fost condamnat la moarte. O altă legendă spune că fapt că la originea statuii ar fi un accident şi că fiul unuia dintre meşteri a căzut în timpul construcţiei biserici chiar sub ochii tatălui său. Răpus de durere bărbatul a construit o statuie care îl înfăţişează pe fiul său aşa cum l-a văzut ultima oară. 

Copilul de pe Biserica Neagră

Iancu de Hunedoara a dat bani pentru construcţia bisericii

Se spune burghezii saşi au strâns bani pentru construcţia acestei biserici care a durat mai bine de 100 de ani. Au fost aduşi muncitori de peste hotare pentru că românii nu ştiau cum să o construiacă. Printre ctitorii  lăcaşului se numără şi Iancu de Hunedoara care, în anul 1444, a stabilit ca zece mărci de argint (2,4 kg) din impozitul regal să fie acordate construcţiei bisericii.

Lipsa banilor a lăsat biserica cu un singur turn

Se spune că iniţial Biserica Neagră trebuia să aibă două turnuri. Pentru că nu au mai fost bani, al doilea turn nu a mai fost niciodată construit. Singurul turn al Bisericii Negre a fost finalizat în 1514, cu mari eforturi şi cu 37 de ani mai târziu decât restul edificiului.

Cimitirul din curtea Bisericii, care ar putea schimba anul de naştere al Braşovului

În perioada 2012-2013, arheologii care au făcut săpături în curtea Bisericii Negre au descoperit aici peste 1400 de morminte şi multe vestigii extrem de valoroase. Cele mai importante sunt două plăci funerare de la începutul secolului al XVIII-lea. Una dintre plăci are doi metri lungime şi a fost găsită chiar la intrarea principală. Mormintele descoperite sunt însă mult mai vechi şi s-a avansat teoria potrivit căreia Braşovul este mai vechi decât ce se scrie acum în documente oficiale. Descoperirile de la Biserica Neagră arată că la Braşov a existat o comunitate cu câteva zeci de ani înainte de 1235 anul primei atestări documentare a oraşului. Se pare că Braşovul ar fi mai vechi cu 50 de ani.

Biserica Neagră, sub gloanţe la Revoluţie

În timpul Revoluţiei, în 23 decembrie 1989, s-a tras asupra Bisericii Negre. Nici până astăzi nu se ştie cine a pus mâna pe armă şi de ce a tras deoarece în biserică nu se afla nimeni. Întâmplarea a fost pusă seama haosului din acele zile şi a ideii că teroriştii se ascund în clădiri înalte pentru a-şi vâna mai bine ţintele. După cum se ştie Biserica Neagră este cea mai înaltă clădire din Braşov.

Recordurile Bisericii Negre

Biserica Neagră din Braşov este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România. Însă numai persoanele avizate sau pasionate de istorie şi arhitectură ştiu că celebrul edificiu are câteva recorduri greu de egalat: este cel mai vizitat obiectiv turistic religios din România, are o orgă unică în Europa de sud-est, un clopot de peste şase tone şi este cel mai înalt edificiu construit în stil gotic din sud-estul Europei.

Pe aceeaşi temă:

Cetăţile Braşovului, pline de mister

Castelul lui Dracula, obiectivul turistic nr1 al României

Viscri satul vedetă al Braşovului

FOTO Trenuleţ pentru turiştii care vizitează rezervaţia de urşi de la Zărneşti. Sanctuarul, unic în Europa, adăpoteşte 73 de animale

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite