Braşov: Baletul moscovit pe scena Centrului Cultural „Reduta”
0Peste 60 de balerini de la Teatrul Academic de Balet Clasic din Moscova şi Moscow Classical Ballet, cu peste 300 de costume, cu decoruri originale şi o coregrafie de excepţie vor susţine, vineri, la Centrul Cultural „Reduta”, un grandios spectacol de balet.
Spectacolul de balet „Spartacus” face parte dintr-un turneu naţional care include pe lângă Braşov, şi Sibiul, în 14 iunie la Sala „Thalia”, Alexandria, în 15 iunie, la Sala Polivalentă, Iaşiul, 16 iunie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Vor urca pe scenă prim-soliştii Teatrului Academic de Balet Clasic din Moscova şi ai corpului de balet al Moscow Classical Ballet. Artem Khoroshilov şi Alexei Orlov, care interpretează rolul principal sunt absolvenţi ai Colegiului de Coregrafie din Saratov.
Artişti medaliaţi
Nicholas Chevychelov (Crass) este câştigător al Grand Prix-ului Concursului Internaţional de Balet de la Ialta, Lyudmila Doksomova (Evtibia) a cucerit Medalia de Aur la Concursul Internaţional al Tinerilor Balerini de la Ialta, Artist Emerit, iar Victoria Smirnova (Aurelia), absolventă a Liceului de Coregrafie al Institutului de Artă Contemporană din Moscova, este laureată a Concursului Internaţional de Balet „Fuete Artek”. Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Organizaţiei Internaţionale EURAD (Europe Against Drugs), Asociaţiei Culturale de Teatru, Muzică şi Film „Dracula”, Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului şi Asociaţiei Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.