Spitalul TBC din Brăila este deocamdată tolerat de fostul proprietar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a investit un milion de euro Ambulatoriul Integrat al spitalului, Consiliul Judeţean se luptă să păstreze clădirea. Reamintim că imobilul a fost revendicat de către proprietar, iar după ani de lupte în instanţă, revendicatorul a câştigat. Acum, Pneumoftiziologia este tolerată în sediu.

Litigiul s-a finalizat în data de 3 mai când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti a dat hotărârea definitivă privind restituirea clădirii şi a unei părţi din teren revendicatorului.
Potrivit acestei decizii, proprietarul, Congregaţia Jesus primeşte clădirea şi 3.776 metri pătraţi din teren, iar Consiliul Judeţean Brăila primeşte 1.955 metri pătraţi din teren.


În situaţia de faţă, Consiliul Judeţean se pregăteşte pentru realizarea unui schimb de terenuri şi clădiri care să permită funcţionarea în continuare a Spitalului de Pneumoftiziologie în clădirea de pe strada Campiniu.


Schimb cu alt imobil


„Lucrăm la propunerea definitivă pentru schimbul de proprietăţi pe care încercăm să-l realizăm. Nu am discutat încă direct cu reprezentanţii Congregaţiei Jesus, care este continuatorul fostului proprietar, Institutul Religios al Bisericii Catolice, ci doar cu avocatul lor care a spus că o să discute cu conducerea Congregaţiei", ne-a declarat Nicu Filote, secretarul CJ Brăila.


Aşadar nu se ştie la ora actuală dacă Spitalul va mai putea funcţiona pe viitor în clădirea câştigată de Congregaţie. „Deocamdată nu avem nicio informaţie. Aşteptăm să vedem ce şi cum", ne-a declarat Ştefan Sînpetru, managerul Spitalului.


Pentru schimbul de proprietăţi Consiliul Judeţean Brăila a propus clădirile din două locaţii, fostele centre de plasament cu patru nivele aflate pe strada Râmnicu Sărat şi cele de pe strada Eroilor, imobile tot la fel de mari şi de bine întreţinute.
„Aceste clădiri sunt libere în momentul de faţă ca urmare a faptului că tinerii care stăteau aici au intrat în sistem de apartamente de tip rezidenţial, iar noi trebuie să le găsim o destinaţie socială", a mai precizat secretarul judeţului.

Investiţie de 1,4 milioane de euro


Chiar dacă a câştigat în instanţă, Consiliul Judeţean nu a primit decât o parte de teren şi face în continuare tot posibilul pentru a păstra clădirea în care funcţionează Spitalul TBC, lucru motivat de investiţiile care au avut loc. Valoarea dotărilor în Ambulatoriul Integrat al spitalului se ridică la 1.400.000 de euro, bani atraşi prin diverse proiecte.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite