Şi consilier local, dar şi angajat la primărie. Inspectorii de integritate au descoperit incompatibilitatea
0
Un fost ales local în Consiliul Local al comunei Gropeni, judeţul Brăila, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate după ce s-a aflat că timp de mai multe luni acesta fost şi angajat al primăriei din localitatea amintită.
Ionel Mitu, fost consilier local în Consiliul Local al comunei brăilene Gropeni, a fost declarat incompatibil de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate.
”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iulie 2019 – 27 octombrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Gropeni, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) şi art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr.161/2003”, au stabilit inspectorii de integritate.
Potrivit reglementării amintite, ”funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv. Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în aceasta funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.