Român născut oficial în URSS, dar deportat de ruşi pentru că avea prenume nemţesc

A avut febră tifoidă, i-au degerat picioarele şi a cunoscut iadul din lagărele din Urali, însă a rămas ROMÂN. La 20 de ani, a văzut moartea cu ochii. Născut din tată polonez şi mamă nemţoaică, Richard Otto Guminschi, acum de 86 de ani, a învăţat în şcoli româneşti, urmând să lupte contra naziştilor. Cu câteva luni înainte de finele războiului, a fost urcat într-un tren de marfă şi dus în lagăr, în URSS. Jumătate

Veteranul cititorilor de la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati" Brăila - sufletul Clubului Seniorilor -, este omul care a cunoscut suferinţa. Inginerul pensionar Richard Otto Guminschi emană atâta bună dispoziţie şi poftă de viaţă, încât n-ai crede nici în ruptul capului că, la un moment dat, a fost cât pe ce să piardă pariul cu viaţa.

A fost târât într-un lagăr sovietic doar pentru că purta prenume nemţesc, a fost bolnav de febră tifoidă, înfometat şi umilit. Când şi-au dat seama ruşii că-i polonez, l-au trimis în Polonia, deşi părinţii lui erau români.

Născut în România Mare

A traversat Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria, s-a ascuns printre evreii repatriaţi, fără acte la el, doar cu o manta rusească pe umeri. Dacă n-o avea nici pe-aia, murea de frig. L-au vânat până şi jandarmii români, care nu-l credeau român.

„Bunicul şi tatăl meu au fost slujbaşi la CFR. M-am născut în Cernăuţi, în Bucovina de Nord - în România Mare -, din tată polonez şi mamă nemţoaică. În Cernăuţi erau o mulţime de neamuri - români, evrei, nemţi, unguri, polonezi, ruteni - şi toate trăiau în pace. Am învăţat la şcoală românească, deşi eram catolic, iar la noi în casă se vorbea germana", povesteşte Richard Otto.

De altfel, avea să-şi ia soţie ortodoxă, bulgăroaică refugiată în România. Soţia i-a murit în 2003. Acum locuieşte singur, pentru că fiul său şi-a făcut un rost.

„At paleak! (Dar tu eşti polonez!)"

Când tatăl său a fost mutat cu serviciul la Pantelimon, şi-a luat şi familia cu el, şi aşa a ajuns Otto elev al Liceului „Sf. Gheorghe" din Bucureşti. L-a absolvit în 1943. Ar fi vrut să facă Filologia sau Artele, însă, război fiind, a ajuns la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie de la Câmpulung Muscel.

În ianuarie 1945, la 20 de ani, aştepta să plece pe front împreună cu colegii, să lupte cu naziştii. Avea gradul de plutonier, urmând să devină sublocotenent la unitatea operativă. Atunci a venit nenorocirea.

„Stăteam în şcoală, când a venit ordin ca tinerii de origine germană să fie predaţi ruşilor. Eram cinci tineri, eu, fraţii Rosst şi încă doi. Ne-au urcat într-un camion american, condus de ruşi, că era singurul care răzbătea prin zăpadă, şi aşa am ajuns, prin nămeţi, la Şcoala de Ofiţeri Piteşti. De acolo, ne-au dus la Ploieşti. Erau acolo toţi germanii adunaţi din Banat", îşi aminteşte brăileanul.

În următoarea noapte, i-au scos pe toţi afară, deşi era frig năpraznic şi i-au înghesuit în vagoane de marfă, nu de călători, laolaltă, bărbaţi şi femei, civili şi militari. Câte 40 de oameni înghesuiţi pe paie, ca vitele, în fiecare vagon. Le-au dat un topor, ca să facă o gaură în pardoseală, să-şi facă nevoile pe acolo.

Au făcut mai mult de o lună până în Urali, Celeabinsk. Destinaţia: Ufalei, un orăşel plin cu muncitori polonezi şi cu prizonieri, etnici germani. Un lagăr cu 500 de oameni - populaţia germană târâtă cu de-a sila din Banatul românesc. I-au împărţit pe toţi după profesii.

Un ofiţer bătrân, care se ocupa cu trierea prizonierilor, l-a privit şi i-a spus, uimit: „At paleak! (Dar tu eşti polonez!). Ce cauţi între nemţi?"

Bolnav de febră tifoidă

„La sosire, ne-au băgat în nişte barăci de lemn şi ne-au trecut prin etuve, pentru deparazitare. Nu erau păduchi acolo, dar ne-au mâncat de vii ploşniţele. Separat de lagărul cu populaţia germană, erau barăcile muncitorilor polonezi. Lucrau cu toţii într-o uzină de fabricarea nichelului. Alţii lucrau în carieră", povesteşte Richard Otto Guminschi.

Imediat după sosire, tânărul Otto şi toţi cei 40 de oameni din vagon s-au îmbolnăvit de febră tifoidă. Au fost imediat separaţi. Pe drum, chinuiţi cumplit de sete, luaseră o găleată cu zăpadă, au topit-o şi au băut apă murdară. Jumătate dintre ei au murit.

Guminschi a scăpat, pentru că era tânăr şi practicase şi sport. În lagăr, mâncau mai mult varză şi, la câteva zile, fulgi de ovăz, rămaşi din ajutoarele primite de ruşi, de la americani.

În toamnă, Otto a fost acuzat că a furat mâncare din baraca gardienilor şi a fost trimis peste Urali, în Siberia, la o gospodărie de stat. I-a degerat talpa unui picior, că avea încălţările sparte, a suferit de frig şi de foame, dar a supravieţuit.

La sfârşitul lui 1945, au decis să-i trimită pe polonezi acasă. Aşa a scăpat şi românul din Cernăuţi.

Printre evrei

S-a trezit atunci în Varşovia, unde nici măcar nu era ambasadă română. Împreună cu alţi câţiva cetăţeni români, a mers la Katowitz, unde era o comisie de repatriere. Nu i-au ajutat, că ambasadă română nu era decât la Budapesta. La acea vreme, mii de refugiaţi îşi căutau rudele şi ţara de origine.

Era deja martie 1946, când Richard Otto a prins un transport de refugiaţi evrei, care se întorceau din lagăre, cu bagajele lor voluminoase. S-a amestecat printre ei, înfometat şi schipătând, că-i degerase un picior.

„Aveam febră mare, îmi era foame şi frig, dar, la un moment dat, nu mai simţeam durere. Am prins un loc sus, pe vagon. Când am ajuns la Budapesta, am mers la Ambasada României, însă cei de acolo au spus că nu-mi dau niciun act, că nu-şi asumă riscul. Când m-am trezit din nou, eram la Curtici, în trenul cu evrei. I-au dat pe toţi jos din tren. Am aflat, ulterior, că au ajuns tot într-un lagăr", îşi aminteşte Guminschi.

Mantaua rusească

Îngrozit de perspectiva unui nou prizonierat - nu avea acte la el, purta o manta rusească şi spunea că e român - Otto s-a furişat pe lângă linia ferată. Se crăpa de ziuă şi s-a agăţat, din mers, de un tren plin cu soldaşi ruşi, care mergea către Est. Nu l-a văzut nimeni, că erau toţi toropiţi de somn.

Ajuns în gară, la Ploieşti, a alergat să le spună slujbaşilor că e român, fiu de CFR-ist. Jandarmii au vrut să-l aresteze, că nu-l credeau român, ci vreun dezertor. Au sunat totuşi la Andrăşeşti, unde tatăl lui era şef de gară, şi aşa s-au dumirit. Nu poate fi explicată în cuvinte emoţia trăită, atunci, la „întoarcerea fiului rătăcitor".

Culmea, pe livretul militar al lui Richard Otto Guminischi, emis în 1945, au scris „lăsat la vatră". De fapt, tânărul era în lagăr, în Urali.

Polonez cu inimă de român şi prenume nemţesc

După ce-a terminat Zootehnia, în 1953, polonezul cu inimă de român a ales Raionul Călmăţui, aproape de Brăila. S-a pensionat în 1985, după ce fusese inginer zootehnist, şef de fermă la Avicola Brăila.

Otto nu e supărat pe cei care l-au asuprit în lagăr. E revoltat că, în actele lui de identitate, scrie că e născut în URSS. „M-am născut în România, la Cernăuţi, în 1924, nu în Uniunea Sovietică. Sunt ROMÂN", ne-a spus, răspicat, brăileanul.

"Richard Otto Guminschi este cel mai în vârstă utilizator al bibliotecii noastre. Este primul care invită doamnele la dans, la Clubul Seniorilor", ne-a spus Claudiu Brăileanu, şef serviciu în cadrul Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati" Brăila.