Recomandări pentru weekend/ Vezi aici ce filme poţi viziona la cinematografele din Brăila
Brăilenii sunt aşteptaţi în acest weekend la film. Vedeţi mai jos oferta de filme a cinematografelor din Brăila.
Deseară
Ora 18.50 - Film „Apă pentru elefanţi", cinema City. Tânărului Jakob Jankovski îi mor ambii părinţi într-un accident, chiar cu o săptămână înainte ca el să-şi dea examenul de absolvire a facultăţii de medicină veterinară. Şocul îl aruncă într-o aventură care îi va schimba viaţa pentru totdeauna.
Ora 19.00 - Film „Resident Evil After Life", cinema Luna. Într-o lume bântuită de un virus care îşi transformă victimele în zombi ucigaşi, frumoasa şi invincibila Alice continuă să caute supravieţuitori în Resident Evil: Viaţa de apoi, cel de-al patrulea film din seria de mare succes, Resident Evil.
Ora 20.10 - Film "Concediu de la căsnicie", cinema City. Cine nu şi-a dorit niciodată un Concediu de la căsnicie? Rick (Owen Wilson) şi Fred (Jason Sudeikis), doi prieteni foarte buni căsătoriţi de mulţi ani, sunt pe punctul de a afla ce pot face cu o săptămână de libertate absolută.
Ora 20.30 - Film "Domnişoare de onoare", cinema City. Kristen Wiig este Annie, o domnişoară de onoare a cărei viaţă o ia razna din momentul în care, împreună cu o gaşcă de domnişoare de onoare una mai trăznită decât alta, trebuie s-o conducă la altar pe cea mai bună prietenă a ei, Lillian.
Mâine
Ora 11.00 - Film "Stă să plouă cu chiftele", cinema Luna. Filmul prezinta povestea tânărului inventator Flint Lockwood care speră să rezolve problema resurselor limitate de hrană ale omenirii printr-un procedeu ingenios de transformare a apei în mâncare.
Ora 12.40 - Film "O poveste încâlcită", cinema Luna. Când cel mai căutat bandit al regatului, Flynn Rider, se ascunde într-un turn misterios, este luat ostatic de Rapunzel, o frumoasă captivă acolo, care are un păr blond, lung şi magic.
Ora 16.40 - Film "Iubit de împrumut", cinema City. La aniversarea vârstei de 30 de ani, Rachel, o avocată din Manhattan, bea cam multe pahare de şampanie şi sfârşeşte în pat cu atrăgătorul Dex. Nicio problemă aici, doar că Dex este logodnicul lui Darcy, prietena din copilărie a lui Rachel!
Duminică
Ora 17.10 - Film "RIO", cinema City. RIO, de la studiourile Blue Sky şi Twentieth Century Fox Animation, este cel mai mare şi mai ambiţios film de animaţie al studiourilor. E plin de anvergură şi grandoare, plin de caracter, culoare, muzică, emoţie şi distracţie.
Ora 19.30 - Film "Thor", cinema City. Puternicul şi arogantul războinic Thor este izgonit în afara graniţelor tărâmului fantastic Asgard, drept pedeapsă pentru faptele sale nesăbuite, şi trimis să trăiască pe Pământ, printre oameni, ajungând în scurt timp unul dintre cei mai destoinici protectori ai acestora.





















































