Prinşi la furat obiecte din fier în curtea unei societăţi comerciale
0
O patrulă a Jandarmeriei Brăila a fost sesizată de agenţii de pază ai unei societăţi comerciale, cu privire la faptul că cinci persoane sustrag diferite subansamble metalice. Jandarmii ajunşi în zona indicată de paznici, au identificat pe cei cinci suspecţi, care au vârste cuprinse între 26 şi 50 de ani.
Aceştia domiciliază în satul Vădeni, judeţul Brăila, şi au sustras cantitatea de 510 kg. subansamble metalice din incinta societăţii situate în cartierul Brăiliţa.
Cei cinci intenţionau să valorifice această cantitate la un centru specializat din zonă.
Pentru fapta comisă, persoanelor depistate le-au fost întocmite actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Informaţiile ne-au fost furnizate de către Biroul de presă al Jandarmeriei Brăila.























































