Mister: Femeie găsită moartă la mică distanţă de o căruţă abandonată în şanţ cu tot cu cal
0
Un bărbat de 29 de ani, din oraşul Însurăţei, a sesizat telefonic la Poliţia oraşului Însurăţei faptul că, pe strada G-ral Nicolae Cerchez, din Însurăţei, se afla o persoană căzută pe carosabil.
În baza celor sesizate, la faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti care a găsit, în zona indicată, cadavrul unei femei de 59 de ani, care prezenta pe corp urme de violenţă, care păreau să fi fost produse în urma unui accident rutier.
Din investigaţiile poliţiştilor a rezultat că, în aceeaşi zi, în jurul orelor 17.10, un bărbat de 49 de ani, din oraşul Însurăţei, a lăsat un atelaj hipo, tractat de un cal, nesupravegheat în faţa unui imobil, situat pe strada G-ral Nicolae Cerchez, iar, la un moment dat, calul a plecat singur spre domiciliul proprietarului, fiind găsit la circa 100 metri de cadavru, răsturnat în şanţ, având legătură cu împrejurările în care s-a produs incidentul.
Proprietarul atelajului hipo a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă pentru a se stabili cauzele şi condiţiile producerii evenimentului, precum şi dacă el a condus căruţa, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.























































