Instrucţie pe Dunăre, cu zece nave militare fluviale. Participă marinari militari din Brăila şi Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: MAPN
sursa: MAPN

Marinarii militari din garnizoanele Brăila şi Tulcea participă săptămâna aceasta la Exerciţiul „Danube Protector”, care se desfăşoară pe Dunăre şi pe braţul Măcin.

Danube Protector” se bazează pe un scenariu fictiv de escaladare a unei crize politico-militare, care generează o agresiune armată în nordul Dobrogei.

Obiectivul principal al exerciţiului îl reprezintă dezvoltarea nivelului de instruire al echipajelor navelor militare fluviale, prin aplicarea procedurilor operaţionale de respingere a unui desant naval, în condiţii de acţiuni ofensive asimetrice pe fluviu.

„Zece nave militare din subordinea Flotilei Fluviale şi a Bazei Logistice Navale execută acţiuni tactice de apărare a comunicaţiilor fluviale şi a infrastructurii energetice prin trageri cu sistemele de artilerie de la bord, iar un detaşament de infanterişti marini asigură securitatea terestră a raioanelor de desfăşurare a exerciţiului. Caracterul întrunit al exerciţiului „Danube Protector” este completat de participarea unui detaşament din subordinea Batalionului Nave Treceri Fluviale al Forţelor Terestre Române, alcătuit din două bacuri fluviale, care asigură mobilitatea trupelor în raioane”, informează MApN.

Înainte de plecarea navelor din porturi, au fost aplicate măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, fiind executat triajul epidemiologic şi impuse măsurile de protecţie în conformitate cu strategia naţională anti-COVID-19.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite