Gaşcă de cartier destructurată de jandarmii brăileni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii au intervenit pentru calmarea spiritelor. FOTO: ARHIVĂ NICOLETA BUTNARU
Jandarmii au intervenit pentru calmarea spiritelor. FOTO: ARHIVĂ NICOLETA BUTNARU

O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila a depistat, în părculeţul de copii situat pe strada Industriei, un grup format din opt persoane, care tulburau liniştea publică. Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 19 şi 26 ani, consumau băuturi alcoolice, iar unii dintre ei stăteau cu picioarele pe o bancă.

După ce le-au adus la cunoştinţă că faptele lor sunt cu atât mai grave, cu cât sunt săvârşite într-un loc amenajat pentru copii, jandarmii i-au sancţionat contravenţional, în conformitate cu Legea 61/ 1991 republicată.
Mai târziu, în jurul orei 00.30, un echipaj de jandarmerie a depistat, pe o stradă din cartierul Radu Negru, un grup de patru persoane care consumau băuturi alcoolice şi deranjau liniştea publică.
"Cei în cauză, G. Vicenţiu de 23 ani, P. Mihail de 23 ani, P. Georgel de 24 ani şi R. Romeo de 24 ani, petreceau în stradă onomastica unuia dintre ei. Aceştia au fost avertizaţi să nu mai petreacă pe stradă, însă cu toate acestea, după aproximativ jumătate de oră, ei erau tot acolo. Pentru acest lucru, jandarmii le-au aplicat amenzi în cuantum de 600 lei", ne-a comunicat Sorin Neftode, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite