FOTO Jocurile marinăreşti au atras mii de brăileni pe faleza Dunării. Porcul la şcondru şi vânătoarea de raţe au fost cele mai aşteptate probe ale zilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul urcat pe bârnă a luat-o în braţe şi nu s-a lăsat până nu a ajuns la steguleţul roşu   FOTO Florentin Coman
Primul urcat pe bârnă a luat-o în braţe şi nu s-a lăsat până nu a ajuns la steguleţul roşu   FOTO Florentin Coman

Mii de brăileni au luat cu asalt faleza Dunării, pentru a asista la ceremoniile organizate de Serviciul Fluvial şi Primăria Brăila cu ocazia Sfintei Marii şi a Zilei Marinei.

Manifestările au debutat, în jurul orei 9.30, cu defilarea marinarilor militari, cu onorul dat drapelului de luptă şi cu o scurtă slujbă religioasă, după care a avut loc tradiţionala lansare la apă a unei ancore de flori, în memoria eroilor marinari căzuţi la datorie în războaiele secolului trecut.

A urmat un foarte exerciţiu de luptă în timpul căruia navele Serviciului Fluvial au simulat stingerea unui incendiu la bord şi respingerea atacului unui inamic, trăgând cu armamentul greu de la bord. După ce bubuiturile au încetat, prin faţa mulţimii au defilat câteva nave civile - împingătoare din dotarea unor societăţi comerciale, şalupe, ambarcaţiuni private. Printre acestea s-a aflat, ca de fiecare dată, şi "regina-mamă" flotei brăilene, nava cu zbaturi "Borcea", care i-a aparţinut regelui Ferdinand şi care anul acesta a împlinit 102 ani de existenţă.

Jocurile marinăreşti au fost patronate de zeul Neptun, întruchipat, ca în fiecare an, de actorul brăilean Florin Chiriac. Sub supravegherea zeului, a primit botezul apei un tânăr "ghiborţ", înrolat recent în Flotila Fluvială, care a fost săpunit bine, "bărbierit" cu un ditamai briciul din lemn, apoi udat din cap până în picioare.

Proba "porcul la şcondru" ar fi trebuit să fie principala atracţie a zilei, însă de data aceasta a fost prea puţin spectaculoasă. Asta deoarece primul concurent care s-a „lansat” pe bârna unsă cu vaselină, deşi a alunecat după primii paşi, s-a prins cu mâinile şi s-a târât până la capăt, reuşind să pună mâna pe steguleţul roşu.

Tânărul se numeşte Gheorghe Grigore, are 23 de ani, şi este a cincea oară când reuşeşte să ia steguleţul şi să intre în posesia purcelului oferit de organizatori. Ca şi în anii trecuţi, intnţionează să îl crească până la Crăciun.

Cursa nebună după raţe a încheiat jocurile marinăreşti cu o porţie de bună dispoziţie pentru spectatorii de pe mal, care s-au amuzat copios de încercările nereuşite ale înotătorilor din apaă de a pride cele câteva raţe eliberate în Dunăre de organizatori. Până la urmă, chiar dacă au rezistat eroic în faţa asaltului urmăritorilor, înaripatele au fost prinse, una după alta.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite