Echipa fanion a Brăilei a terminat campionatul pe locul VI, în Liga a doua, dar s-ar putea prăbuşi tocmai în Liga a cincea, din cauza falimentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clubul de fotbal brăilean trece printr-o perioadă dificilă   FOTO Florentin Coman
Clubul de fotbal brăilean trece printr-o perioadă dificilă   FOTO Florentin Coman

Clubul de fotbal fanion al Brăilei – CF Brăila – are mari probleme financiare din cauza cărora riscă să nu mai poată activa în Liga a 2-a, unde a terminat pe locul şase în actuala ediţie de campionat. Dacă se declară falimentul, echipa ar fi nevoită să pornească de la zero, din Liga a 5-a.

În noiembrie 2014, la solicitarea Fiscului, CF Brăila SA, firma care deţine şi administrează echipa fanion, a intrat în insolvenţă. Conform procedurii existente în astfel de situaţii, a fost întocmit un tabel al creditorilor şi s-a pus la punct un plan de reorganizare astfel încât să nu se ajungă la faliment.

Masa credală în acest dosar are o valoare de aproape 0,73 milioane lei, din care mai mult de jumătate sunt creanţe bugetare (0,37 milioane lei). Pentru stingerea datoriei, în planul de reorganizare se discută despre o perioadă de implementare de 3 ani, cu plăţi trimestriale către creditori.

Astfel, CF Brăila şi-a planificat venituri totale semestriale în cuantum de circa 1 milion lei, în cote egale de participare adică 50% din mediul privat şi tot atât din alocări bugetare locale, raportat la cheltuieli între 0,95 - 0,96 milioane lei, astfel încât din excedentul rezultat să fie plătiţi creditorii. În al doilea semestru al anului în curs se preconizează o plată de aproape 40.000 lei, pentru ca în semestrul 1 din 2016 suma achitată la masa credală să fie de 120.000 lei, apoi să crească la 130.000 lei, semestrul următor la 140.000 lei, până la stingerea creanţelor din tabel.

Problema acestui plan este că, deocamdată, Consiliul Judeţean Brăila refuză să aloce bani de buget pentru salvarea clubului de fotbal.

"Domnii care reprezintă fotbalul cer, cu argumente pe care domniile lor le au, să finanţăm cu bani publici o secvenţă a unui sport care are patronat, care trăieşte din bani privaţi. Conform tuturor legilor în vigoare, aşa ceva - spun juriştii, directorii economici -, nu este posibil. (...) Mi se cere să risc, ceea ce e altă nuanţă. Eu păstrez o anumită rezervă faţă de această decizie. Realmente este foarte periculos! Mai ales că mi se spune de la Juridic că societatea este în insolvenţă din decembrie. A salva prin bani publici o societate aflată în insolvenţă, cu patron, e deja o chestiune complicată", a declarat Viorel Mortu, preşedintele interimar al CJ Brăila.

Reticienţa acestuia nu este privită cu ochi buni de către reprezentanţii clubului de fotbal şi de suporterii echipei, care ar vrea ca şi CJ să urmeze exemplul Primăriei Brăila. În cazul Primăriei, problema a fost rezolvată prin direcţionarea alocărilor destinate fotbalului printr-un ONG denumită "Iubitorii sportului brăilean" şi condus de Vasile Puiu, fostul director al LPS şi al Direcţiei de Sport Brăila

La ora actuală, finanţatorul privat al CF Brăila este Florin Cârligea, prin intermediul firmei brăilene patronate de acesta, „Comision Trade”. Clubul de fotbal brăilean are o istorie de circa 100 de ani. Cele mai bune performanţe au fost obţinute în anii '90, când echipa se numea „Dacia Unirea” Brăila şi evolua în Liga I. Pe atunci, principalul finanţator era concernul „Braigal”, format din contopirea societăţii agricole Insula Mare a Brăilei cu o unitate de prelucrare a cărnii din Galaţi.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite