Dacă va fi trimis în judecată, baronul Stancu va fi judecat de Tribunalul Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cazul în care se va ajunge la trimiterea în judecată a preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, în dosarul în care acesta este acuzat de fapte de corupţie, cazul se va judeca la Tribunalul Vrancea. Decizia de strămutare a dosarului a fost luată, vineri, de judecătorii Curţii de Apel Galaţi.

"Admite cererea de desemnare a unei alte instanţe, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi. Desemnează ca Tribunalul Vrancea să fie instanţa sesizată în eventualitatea întocmirii rechizitoriului în dosarul nr. 209/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA Galaţi. Definitivă", este solutia pronunţată de judecătorii Curţii de Apel Galaţi, după cum se arată pe site-ul instanţei.

Procurorii DNA au cerut mutarea dosarului de corupţie în care acuzatul principal este Gheorghe Bunea Stancu, de la Curtea de Apel Galaţi la o altă instanţă din ţară, invocând existenţa unui "climat nefavorabil" la această instanţă. Asta după ce mai multe cereri de arestare pe numele lui Bunea Stancu au fost respinse de judecători. Chiar şi când procurorii l-au acuzat pe Stancu că a luat, indirect, legătura cu suspectul Soare Vasile, directorul "Concivia", judecătorii de la Galaţi nu l-au trimis în spatele gratiilor pe baronul PSD.

După cum se ştie, procurorii DNA îl suspectează pe Gheorghe Bunea Stancu de infracţiuni de corupţie, fiind vorba despre un dosar privind contracte pe bani publici acordate unor firme apropiate. Preşedintele CJ Brăila a fost reţinut, şi apoi arestat la domiciliu, pentru infracţiunile concurente de abuz în serviciu în formă continuată şi conflict de interese.

Vicelepreşedintele CJ Brăila, Mija Florin şi funcţionarul Moisiu Nicolae, membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, la data faptelor, sunt acuzaţi tot de infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată. Potrivit procurorilor, în perioada 2009-2010, inculpaţii Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte CJ şi ordonator principal de credite, Mija Florin şi Moisiu Nicolae şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziţii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local şi judeţean, organizate de CJ Brăila.


În ziua de 3 septembrie, la propunerea DNA, judecătorii Tribunalului Galaţi au prelungit durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, cu încă o lună de zile, faţă de Gheorghe Bunea Stancu şi Florin Mija. Cei doi au contestat măsura prelungirii arestării, însă fără succes, ei rămânând în continuare în arest la domiciliu, până pe data de 6 octombrie inclusiv.

Citiţi şi

FOTO Război pe faţă în CJ Brăila. Consilierii pesedişti l-au dat jos din funcţie pe vicele liberal pentru a numi un om de încredere al baronului Stancu

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite