Când se va turna primul asfalt la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila. Stadiul drumurilor de legătură VIDEO

0
Publicat:

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, a anunțat că asfaltarea podului peste Dunăre de la Brăila începe în cel mult 10 zile, în funcție de condițiile meteo.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila FOTO: Ionel Scrioșteanu
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila FOTO: Ionel Scrioșteanu

„A început aplicarea ultimului strat aferent sistemului de hidroizolație pe podul principal, iar în funcție de temperatura și umiditatea din următoarea perioadă va începe și turnarea primului strat de asfalt (în maximum 10 zile)”, anunță Ionel Scrioșteanu, pe Facebook.

În momentul acesta, se execută lucrări atât la pod, cât și la drumurile de legătură, după cum urmează:

Zona Podului Suspendat:

– A început aplicarea ultimului strat al hidroizolației, iar în funcție de temperatura și umiditatea din perioada următoare, va începe și turnarea primului strat de asfalt (în maximum 10 zile);

– S-a finalizat armarea, cofrarea și turnarea ultimelor două porțiuni din placa de suprabetonare a structurilor blocului de ancoraj Jijila;

– Continuă aplicarea primului strat (primer) aferent hidroizolației. Până în prezent, s-au realizat aproximativ 40.000/45.000 mp aferenți aplicării primului strat;

– Pentru calea Sud, au fost executate lucrările de hidroizolație pentru straturile 2 și 3 pentru aproximativ 16.000/22.000 mp;

– Se execută lucrări de armare a rostului de dilatație la blocul de ancoraj de pe malul Jijilei;

– Se lucrează la sistematizarea zonei blocului de ancoraj de pe malul Brăilei și se execută săpături pentru bazinul decantor, a precizat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.

Potrivit sursei citate, în zona drumului principal  „au început lucrările de terasamente în zona giratoriului 2 de la km 1+180 și continuă lucrările de montare a rigolelor de acostament necesare”.

De asemenea e montează dalele de racordare aferente podului de la km 2+409, precum și viaductului de acces Brăila.

În zona drumului de legătură cu Măcin se așterne primul strat de asfalt pe sectorul de drum cuprins între km 0+000 și km 2+000;

„Au început lucrările de turnare a ultimelor două antretoaze care leagă grinzile principale aferente podului de la km 3+507. Se execută lucrări de terasament la intersecția drumului de legătură cu drumul național în zona km 4+136”, a mai adăugat Scrioșteanu.

Podul suspendat peste Dunăre va fi al treilea din Europa ca dimensiune FOTO: Ionel Scrioșteanu
Podul suspendat peste Dunăre va fi al treilea din Europa ca dimensiune FOTO: Ionel Scrioșteanu

Cea mai înaltă construcţie din România

Podul suspendat peste Dunăre, „Golden Gate-ul” de la Brăila, va fi cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani. De asemenea, va fi ultimul pod peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune. Investiţia presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime de 1,9 kilometri.

Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 metri) şi două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila şi de 364,6 metri pe malul Tulcea. De o parte şi de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri fiecare.

Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 kilometri. În rest, vor fi realizate intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.

Pilonii au 192 metri înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în apropierea malurilor.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite