Brăilean cercetat pentru trei infracţiuni după ce a atacat maşina unui alt şofer
0O patrulă de siguranţă publică a fost dirijată de dispecerul IPJ Brăila să se deplaseze pe Şoseaua Baldovineşti, unde un tânăr de 20 de ani, a sesizat că a fost ameninţat în trafic şi i-a fost distrus parbrizul autoturismului de către un bărbat din Brăila.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că cei doi s-au şicanat reciproc în trafic, iar cel reclamat l-a blocat pe tânărul de 20 de ani, după care a coborât din autoturism, l-a lovit, ameninţat şi i-a distrus parbrizul şi triplele de semnalizare de la autoturism, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 700 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, ameninţare şi distrugere.