Bărbatul care a condus o maşină furată fiind beat şi având permisul retras, a fost arestat preventiv
0Bărbatul de 34 de ani, din comuna Ulmu, cercetat şi reţinut pentru săvârşirea a patru infracţiuni, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila care l-a prezentat instanţei de judecată, emiţându-se pe numele lui mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile.
Bărbatul este cercetat pentru infracţiunile de furt calificat, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având permisul de conducere retras şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuz de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
El a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.
Reamintim că acesta, în noaptea de 5 spre 6 februarie, la ora 1.35, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea, din municipiu.
Întrucât emana miros de alcool şi vorbea incoerent, poliţiştii au intenţionat să-l conducă la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie, însă acesta a refuzat să se supună măsurii.
A fost condus la sediul Poliţiei Municipiului, unde, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că are permisul de conducere retras în vederea anulării şi că autoturismul condus l-a sustras din curtea unei societăţi comerciale cu profil service auto, situat pe Calea Galaţi.























































