Atenţie la restricţiile din trafic şi la modul cum circulaţi pe timp de iarnă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Având în vedere atenţionările meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru următoarele zile, poliţiştii recomandă conducătorilor auto care circulă în municipiul şi judeţul Brăila sau care sunt în tranzit ca, înainte de a pleca la drum, să se informeze despre situaţia traseului pe care urmează să se deplaseze.

Comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a dispus amplasarea de filtre de informare la ieşirea din municipiul Brăila pe DN 2B, instituind restricţia circulaţiei pentru autovehiculele cu masa maximă totală autorizată mai mare de 3,5 tone (ruta Surdila Greci-Buzău) şi restricţionând total circulaţia pe DN 22 (ruta Brăila-Râmnicu-Sărat), pentru prevenirea blocajelor şi înzăpezirii autovehiculelor.


Deoarece dinamica fenomenelor meteo se modifică bruscă pe anumite sectoare de drum, poliţiştii brăileni recomandă conducătorilor auto să evite parcurgerea distanţelor mari şi, dacă este posibil, să amâne plecarea în această perioadă.


Totuşi, dacă ştiu că urmează să treacă prin zone afectate de ninsori, să pregătească autovehiculele pentru circulaţia pe timp de iarnă şi să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo- rutiere (viscol, vizibilitate redusă, carosabil umed, acoperit cu zăpadă sau cu polei).


De asemenea, este necesar să se păstreze în mers o distanţă suficientă faţă de autovehiculele din faţă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă şi pentru a nu crea blocaje pe arterele de circulaţie.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite