Accidente rutiere soldate cu victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană de 22 de ani, din municipiu, în timp ce conducea mopedul proprietate personală, pe strada Ion Vodă Cel Cumplit, la intersecţia cu strada Costache Negri, nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea!", şi-a continuat deplasarea şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de I.I. (26 de ani), din municipiu.

În urma impactului, autoturismul a ricoşat în alte două autoturisme care erau staţionate pe strada Costache Negri, rezultând avarierea acestora.
De asemenea, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a brăilencei P.F. (18 ani), pasageră pe moped, care nu purta cască de protecţie, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Brăila, unde a primit îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea.
Atât conducătorul autoturismului, cât şi cel al mopedului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Aseară, în jurul orelor 22.55, C.F. (24 de ani), din municipiu, în timp ce conducea motociclul proprietate personală, pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre bulevardul Independenţei către strada Rahova, la intersecţia cu strada Plevna, a surprins-o şi accidentat-o pe brăileanca L.M. (69 de ani), care traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma impactului a rezultat decesul femeii care a fost transportată la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au desfăşurat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite