Primul patriarh cu muzeu din istoria României. Casa natală a controversatului Teoctist a fost refăcută în satul copilăriei
0
În satul Tocileni din judeţul Botoşani, localnicii şi autorităţile locale păstrează memoria unuia dintre cei mai controversaţi patriarhi ai României: Teoctist Arăpaşu. I-au reconstruit din temelii casa copilăriei, au umplut-o cu obiecte care i-au aparţinut patriarhului şi au transformat-o în muzeu, dar şi în popas de închinăciune.
După anul zero al României postcomuniste, 1990, după o carieră ecleziastică încununată cu succes în anii comunismului, Patriarhul Teoctist a devenit un personaj controversat. Pentru mulţi români a rămas un vizionar şi după Revoluţie, mai ales prin raporturile sale cu biserica catolică.
De cealaltă parte, „Raportul Tismăneanu“ sau, mai precis, Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România l-a prezentat pe înaltul arhiereu drept un colaborator fidel al regimului comunist. A fost înfierat pentru obedienţa faţă de Nicolae Ceauşescu şi pentru că a aprobat demolarea a şapte biserici monument istoric, fapt pentru care Arăpaşu, la începutul anilor ’90 şi-a depus şi demisia, refuzată în cele din urmă de Sinod.
Totuşi, Teoctist Arăpaşu este primul patriarh din istoria României căruia i s-a dedicat un muzeu. Este amenajat în satul Tocileni, comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, acolo unde, acum 111 ani, Arăpaşu vedea lumina zilei. Era un cătun situat la 12 kilometri de municipiul Botoşani, iar în vremea copilăriei, Toader Arăpaşu, numele real al celui de-al cincilea patriarh din istoria României, bătea desculţ colbul uliţelor cu turmele de oi. Trăia alături de cei zece fraţi ai săi într-o căsuţă cu două camere, din chirpici şi acoperită cu stuf.
Jos pălăria şi o cruce largă
La Tocileni, pe meleagurile sale natale, fostul patriarh a rămas un sfânt. Locurile copilăriei sale sunt venerate de localnici. Când vorbesc despre Toader Arăpaşu, îşi dezgolesc capul şi devin evlavioşi. Cei care mai trăiesc din neamul său nu-i spun decât „Preasfinţia sa“ şi completează spunând că „a fost un om sfânt“. Pe lângă muzeul lui Teoctist, din centrul satului, se trece doar cu pălăria în mână şi doar după ce oamenii au poposit să-şi facă o cruce largă în faţa troiţei care străjuieşte în apropierea porţii.
Cum a ajuns Teoctist la mănăstire
Muzeul este locul unde vizitatorii îi pot întâlni pe oamenii satului şi, deci, pot afla istorii despre viaţa lui Teoctist Arăpaşu. Principala sursă de poveşti despre fostul patriarh este profesorul Ioan Dumitriu din Stăuceni, unul dintre promotorii muzeului dedicat vieţii lui Teoctist. El şi-a dedicat ultimii ani culesului de aspecte biografice ale vieţii lui Teoctist.
Puţini ştiu, de exemplu, că la Tocileni umblă vorba că, pe vremea când era copil, fostul patriarh a fugit peste dealuri la mănăstire, doar cu ce avea pe el şi cu icoana primită în fragedă pruncie, după ce a încasat o bătaie soră cu moartea de la tatăl său. Toader fusese trimis cu cârlanii la câmp şi, într-una din zile, a pierdut un animal din turmă. După o mamă de bătaie cruntă, copilul a fugit atunci pentru prima dată la mănăstirea Vorona. A fost adus în cele din urmă acasă. Istoria s-a repetat, copilul a mai pierdut o oaie şi nu a mai aşteptat corecţia tatălui, fugind definitiv la mănăstire.
Poze din copilăria şi tinereţea lui Teoctist( in ambele imagini este cel imbracat in straie monahale) FOTO Muzeul Patriarhului Teoctist din Tocileni
În orice caz, rudele lui Teoctist spun că acesta oricum nu avea linişte în viaţa de mirean şi trăgea de mic către viaţa monastică. Îi plăcea să înveţe carte şi să meargă la biserică. „Mergea la stână, la fratele mai mare, la Florea, fiindcă părinţii lui aveau şi car cu boi, şi vacă, dar şi ceva oi. Copilul Toader se ocupa de cârlani. Mergea desculţ şi se zgâria prin scaieţi şi îl ruga noaptea pe Florea să-i ungă picioarele cu spumă de lapte.
Niciodată nu s-a plâns că-i este greu. Dar s-a aplecat către credinţă. A mers singur kilometri întregi până la Vorona la mănăstire şi i-a plăcut mult acolo. S-a întors acasă numai fiindcă nu dorea să-şi supere părinţii, pe Dumitru şi Marghioala. Îi iubea foarte mult. În special pe mama sa“, povesteşte Mihai Arăpaşu, nepotul fostului patriarh, în vârstă de 85 de ani.
Familia Patriarhului Teoctist FOTO Muzeul Patriarhului Teoctist de la Tocileni (în centru sunt părinţii, iar Teoctist este cel din dreapta în straie monahale)
Până la urmă, Teoctist ar fi fost dus la mănăstire în secret de fraţii săi mai mari, fiindcă nu mai putea îndura viaţa lumească. Ar fi plecat fără binecuvântarea tatălui, care şi-ar fi dorit ca pe fiul său mai mic să-l aibă aproape. „S-a destăinuit la învăţător, dar mai ales la fraţii lui mai mari şi le-a spus că nu mai poate, vrea la mănăstire. L-au luat fără să ştie nimeni, fiindcă îl iubeau şi nu doreau să sufere, l-au urcat în căruţă şi l-au dus la schitul Sihăstria Voronei. Avea 13 ani şi nu s-a mai întors. Venea doar în vizite. Intrase frate la mănăstire“, spune Mihai Arăpaşu.
Nepotul său, astăzi împovărat de ani, povesteşte momentele pe care le-a petrecut în prezenţa fostului patriarh: „Zâmbea mereu şi era foarte blând. Ne ştia pe nume pe toţi câţi eram şi mereu venea, ne netezea părul şi vorbea cu noi frumos şi ne sfătuia. Numai amintiri plăcute am cu el. L-am cunoscut aproape în toate etapele vieţii“.
Trebuia să se numească Teodorit
Profesorul Dumitriu îşi aduce aminte de un alt aspect mai puţin cunoscut din viaţa patriarhului. Acesta a auzit că, de fapt, nu şi-ar fi dorit să se numească Teoctist, ci Teodorit, fiind tuns în monahism cu un nume interpretat greşit de un călugăr. „El a fost tuns în monahism în 1935, la mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ. Cu câteva zile înainte, a trimis un bileţel călugărului care se ocupa cu acest lucru şi l-a rugat să-i pună numele de monah Teodorit. Îi plăcea foarte mult. Când a fost tuns, însă, a auzit contrariat că îi pune numele de Teoctist. Culmea, era şi un sfânt din calendar“, precizează profesorul Dumitriu.
Misterul fraţilor lui Teoctist
Pe unul dintre pereţii muzeului este expusă o poză de epocă în care se regăseşte întreaga familie a lui Teoctist. 13 persoane: 11 copii şi doi adulţi, Dumitru şi Marghioala Arăpaşu. Numele tuturor copiilor sunt trecute în dreptul fotografiei: Niculai, Casandra, Elena, Ion, Hareta, Gheorghe, Maria, Florea, Toader şi două lipsă, spaţiile fiind umplute cu linie punctată. Numele celorlalţi doi fraţi, unul mai mic şi altul mai mare decât Toader Arăpaşu sunt necunoscute.
Biroul Patriarhului Teoctist FOTO Cosmin Zamfirache
Nici până astăzi nu se ştie de ce a fost păstrată tăcerea cu privire la numele celor doi fraţi şi ce s-a întâmplat cu aceştia. „Patriarhul spunea mereu că au fost 11 copii. Aşa a rămas şi în familia lor: că au fost 11 copii. Cu toate acestea, în fotografia de familie sunt trecuţi cu numele doar 9. Ce s-a întâmplat cu ceilalţi doi fraţi şi mai ales cum îi chema este încă un mister“, precizează Dumitriu.
Teoctist a refuzat muzeul
Problema construirii unui muzeu dedicat lui Teoctist Arăpaşu în satul său natal a fost pusă de autorităţile locale din Stăuceni încă din timpul vieţii patriarhului. Culmea, Teoctist a refuzat. „În luna septembrie a anului 2005, primarul de atunci, Mihai Chihaia, şi viceprimarul Cozmin Epuraş s-au întâlnit cu Preafericitul Teoctist la mănăstirea Vorona, unde a poposit câteva zile. I-au spus că ar vrea să-i ridice la el, la Tocileni, în satul natal, o casă memorială în semn de preţuire şi i-au cerut binecuvântarea să o facă. Preafericitul nu a vrut, spunând că mai bine ar fi să se ridice o troiţă în centrul satului. A şi arătat locul unde să fie troiţa când a vizitat Tocileniul în acelaşi an“, a subliniat profesorul Dumitriu.
De la copilul negricios la patriarhul credincios partidului
2005 a fost ultimul an când Teoctist Arăpaşu a călcat pe meleagurile natale de la Tocileni. Venise pentru a revedea ctitoria sa din comună, biserica „Naşterea Maicii Domnului“. Pe 30 aprilie 2007, Teoctist Arăpaşu trecea la cele veşnice. Mulţi localnici au bătut drumul până la Bucureşti pentru a participa la funeralii. „Pentru oamenii din sat s-a stins cel mai important personaj al lumii lor. Preafericitul era omul cu care se mândreau cel mai mult şi orice s-ar fi spus despre el, patriarhul era sfântul lor“, spune profesorul Dumitriu.
Straiele purtate de Teoctist FOTO Cosmin Zamfirache
În acea perioadă de doliu în comună, localnicii, dar şi autorităţile locale au hotărât că trebuie să cinstească memoria celui mai îndrăgit „fiu al satului“, cum îl numeşte şi astăzi nepotul său, Mihai Arăpaşu, fiul fratelui cel mare al lui Teoctist. Din 2007 până în 2012 s-au făcut toate demersurile necesare realizării unui muzeu. „A urmat o întreagă luptă cu birocraţia, cu toate neajunsurile, având în vedere că locuinţa în care a copilărit Preafericitul nici nu mai exista. S-a dărâmat din anii ’70, iar locul de casă a fost cumpărat de alţi proprietari.
Totodată, era nevoie şi de binecuvântarea mitropolitului, dar şi de o serie de discuţii privind aspectul casei cu specialişti şi cu rudele. Am discutat cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, privind această iniţiativă şi am primit binecuvântarea, dar totodată ni s-a transmis că nu trebuie să fie un kitsch, că trebuie să se respecte toate detaliile etnografice. Am folosit o suprafaţă de teren din centrul comunei, pe care am drenat-o, foarte aproape de locul unde era casa originală şi am trecut la treabă“, spune Cozmin Epuraş, primar al Stăuceniului din 2008.
Casă mică din lut,cu doar două odăi
Cu ajutorul lui Mihai Arăpaşu, care a văzut casa copilăriei patriarhului Teoctist, s-a putut reconstitui planul iniţial. A fost angajat un arhitect, Mihai Mihăilescu, cel care a făcut proiectul muzeului. Totodată, au fost contractaţi şi etnografi care să se asigure de respectarea specificului zonei. Au urmat aproape doi ani de documentare şi realizare a mobilierului. În cele din urmă, în 2014, a fost realizată clădirea. „Este o casă mică din lut, în stilul arhitecturii moldoveneşti specifică secolului al XIX lea, cu o tindă, două odăi, prispă cu deregi, acoperiş din stuf, şopron şi coşăr împletit din nuiele. Totul a fost făcut întocmai. Până şi măsuţele joase din lemn şi cuptorul cu lejancă sunt ca atunci“, spune profesorul Dumitriu.
Camera cu 11 suflete
Muzeul exprimă, fără cuvinte, ascensiunea lui Toader Arăpaşu de la „copilul negricios şi desculţ“ la Patriarhul Teoctist. Şi asta fiindcă prima cameră este dedicată copilăriei sale. Are un interior ţărănesc modest. O cămăruţă în care se înghesuiau 11 suflete. Cei 9 copii dormeau în spatele cuptorului de lut, pe un fel de pat care se numea lejancă. Patul de jos aparţinea părinţilor. În aceeaşi încăpere erau şi bucătăria, dar şi spaţiul de lucru al mamei.
Imagine din camera unde locuia Teoctist cu fraţii şi părinţii săi FOTO Cosmin Zamfirache
Etnografii au mobilat şi dotat complet încăperea cu fus, război de ţesut, obiecte casnice şi de uz personal. Există inclusiv straie ţărăneşti, scoarţe pe pereţi şi aşternuturi.
Camera spirituală
Cealaltă cameră era „camera de curat“, ţinută mereu închisă de soţii Arăpaşu pentru oaspeţi. Aici au fost depuse obiectele patriarhului Teoctist, de la impunătoarele straie ecleziastice, la cărţi, lucrări, obiecte personale din perioada maturităţii, inclusiv biroul său personal de la patriarhie, cu ustensilele de scris şi chiar cuţitele pentru deschis scrisori. Tot aici se regăsesc halatul şi alte straie personale din perioada cât a îndeplinit înalte funcţii ecleziastice. În rafturi se află toate lucrările şi distincţiile patriarhului de-a lungul vieţii.
În tinda care separă cele două lcamere se află o expoziţie de fotografii inedite cu evoluţia lui Arăpaşu de la tânăr novice la patriarh. Pe un televizor LCD din tindă rulează în permanenţă un interviu complet realizat cu patriarhul în timpul vieţii.
Realizat din bugetul local
În jurul casei a fost amenajat un parc, cu arbori, dar fără urmă de elemente moderne. În curte se află şi o fântână tradiţională, îmbrăcată în lemn. Etnograful Steliana Băltuţă a realizat expoziţiile cu tentă etnografică, mobilând şi aducând obiecte specifice zonei şi perioadei. „În 2014, am primit de la Patriarhie, de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, de la Protopopiat, dar şi de la rudele Preafericitului, printre care şi Steluţa Popescu, multe obiecte personale pe care să le expunem în muzeu.
A urmat amenajarea propriu-zisă a exponatelor, care a durat ceva timp, pentru că erau o serie de principii care trebuiau respectate“, precizează Dumitriu. Totodată, autorităţile locale spun că Mitropolitul Moldovei, Teofan, a făcut mai multe vizite la Tocileni pentru a vedea cum se desfăşoară lucrările. În 2014, muzeul dedicat patriarhului Teoctist Arăpaşu a fost finalizat şi, în luna mai, sfinţit şi deschis vizitatorilor. Muzeul a fost realizat din bugetul local şi cu sprijinul sătenilor.
Icoana care i-a fost alături toată viaţa
Printre obiectele inedite din muzeul dedicat patriarhului se află şi o icoană despre care se spune că l-ar fi însoţit pe patriarh de la naştere până pe patul de moarte. Icoana este de dimensiuni reduse, formată din două părţi, cu reprezentarea Sfintei Fecioare, încastrată în argint.
Icoana deţinută de Teoctist pe tot parcursul vieţii FOTO Cosmin Zamfirache
„Este icoana pe care a primit-o de la naştere şi pe care a păstrat-o toată copilăria. Este singurul lucru pe care l-a luat cu el când a plecat la mănăstire. Până la moarte a păstrat această icoană aproape de el“, spune profesorul Dumitriu. Niciodată nu a oferit explicaţii despre icoană. Un alt exponat inedit este un veşmânt ecleziastic pe care l-a purtat doar cu o singură ocazie. Este vorba de straiele pe care le-a comandat special pentru întâlnirea cu papa Ioan Paul al II-lea, în 1999, care a dus cu gândul la o posibilă unificare a celor două biserici.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
