Portret/ Florin Prisacaru a creat mii de inele unicat din aur

Meşterul a prelucrat zeci de kilograme de metal preţios, dar nu adoră bijuteriile. Consideră că sănătatea este cea mai de preţ comoară a omului. În timpul şcolii elementare, Florin Prisacaru era un elev talentat la desen.

 Marea lui dorinţă era să meargă la un liceu de arte plastice din Iaşi, unde visa să înveţe ca să poată deveni pictor. Nu a reuşit să intre la şcoala dorită din cauza unei întâmplări ciudate, care i-a schimbat viaţa.

„Eram în sala unde dădeam examenul şi aşteptam să intru la rând. Mi s-a făcut sete şi m-am îndreptat spre chiuveta din încăpere. Unul dintre profesorii din comisie m-a văzut şi pur şi simplu m-a scos din examen. Am plâns, l-am rugat, dar nu a vrut să audă de nimic. Aşa a fost să fie“, rememorează bărbatul. Aşa că, în anul următor, s-a înscris la Şcoala de Meserii din Oradea, unde a învăţat timp de doi ani.

Bijutier din întâmplare

Meseria de bijutier şi-a ales-o spre finalul şcolii. Pentru că avea talent la desen, dar şi multă răbdare, începuse să schiţeze inele şi cercei, închipuindu-şi cum ar arăta acestea dacă ar fi confecţionate din aur. Aşa că şi-a început profesia într-un atelier, în care nu făcea decât să lipească un inel sau un lănţişor rupt.

„Cu timpul, am început să concep eu însumi modele şi la un moment dat am ajuns foarte căutat pentru imaginaţia şi priceperea mea. Am văzut acum lanţuri sau brăţări lucrate în străinătate pe care eu le făceam cu 20 de ani în urmă“, susţine bijutierul. Cel mai greu i-a fost în regimul comunist, din cauza prohibiţiei metalelor preţioase.

Fără verighete comuniste

„Era o adevărată tensiune.Toată lumea era stresată din cauza poliţiei. Nu-şi mai făceau oamenii nici verighete la nuntă de frică să nu fie luaţi în colimator de autorităţi. Era frica aceea să nu fie ridicaţi de poliţia economică şi nu veneau nici măcar să-şi mai repare un lanţ rupt sau ceva“, îşi aduce aminte Florin Prisacaru. După anii’ 90 s-a schimbat însă situaţia pentru bijutier.

„Cam orice familie cumpăra un inel când intra fata la facultate sau un lănţişor când se însura băiatul. Aşa că lucram până noaptea târziu“, precizează botoşăneanul.

În ultimii ani, meseria lui Florin Prisacaru nu mai are căutare. Lumea a început să-şi cumpere bijuterii făcute în serie şi prea puţini mai vor inele, cercei sau lanţuri lucrate manual.

„Ar fi păcat să se piardă valoarea lucrului făcut cu migală, cu răbdare şi cu imaginaţie de un meşter, nu de o maşină. Abia atunci bijutierii vor redeveni acei meşteri căutaţi, ca şi ceasornicarii elveţieni sau ca brodezele din Italia“, a spus în final Florin Prisacaru.

Profil

Născut: 25 martie 1947, Botoşani.
Studii: Şcoala profesională de meserii.
Familie: Căsătorit, are doi copii.

Întrebări şi răspunsuri

Sunteţi pasionat de bijuterii?
Nu, chiar nu. Mi-a plăcut dintotdeauna să admir o bijuterie frumos lucrată, dar nu mi-am dorit să fie a mea. Mă credeţi că nu am nici măcar un inel al meu? Am avut noroc şi de o nevastă care nu s-a dat în vânt după aur sau mai ştiu eu ce alte giuvaeruri. 

Ce cantitate de bijuterii credeţi că au botoşănenii?
Ştiu câţiva care aveau colecţii la un moment dat, dar prea mult aur nu cred că au. Sau în orice caz, nu mai mult ca în alte părţi. Cu ani în urmă se vehicula o cantitate mai mare de metal preţios, dar în ultima vreme se cam şomează şi pe la atelierele bijutierilor şi în magazinele de profil.

Ce-i place
Apreciază cinstea, corectitudinea şi onestitatea. Crede că o meserie care se face cu propriile mâini este într-adevăr „o braţară de aur“. Răbdarea şi organizarea sunt calităţi pe care le consideră de bază pentru orice om care vrea să aibă rezultate bune în viaţă.

Ce nu-i place
Nu-i place minciuna. „Mă îndepărtez imediat de oamenii care mint, oricine-ar fi aceştia“, susţine meşterul. Nu-i place nici direcţia în care merge societatea românească în ultimii ani.