Cum arătau oamenii de acum câteva sute sau mii de ani. Reconstituirile fascinante ale specialiştilor
0
O nouă direcţie în cercetare o reprezintă, în special în ultimul deceniu, reconstituirea în detaliu a chipurilor oamenilor care au trăit în trecut, pe baza rămăşiţelor pământeşti. Reconstrucţia facială are loc cu ajutorul specialiştilor în medicină legală, a tehnologiei 3D şi a studiilor ADN. Rezultatele sunt absolut remarcabile.
În ultimele decenii, posibilitatea oamenilor de ştiinţă de a reconstitui chipurile celor care au trăit chiar şi acum 40.000 de ani a progresat uluitor. Cu ajutorul computerelor şi al tehnologiei 3D, dar şi al muncii interdisciplinare între arheologi, specialişti în medicină legală, specialişti IT sau artişti, rezultatele sunt absolut impresionante. Pur şi simplu chipurile oamenilor din Neolitic, din Antichitate sau Evul Mediu, inclusiv ale personalităţilor care au trăit acum multe secole, prin contur, cu detalii greu de imaginat. Pe lângă aspectele estetice incredibile, munca interdisciplinară în acest domeniu de activitate contribuie şi la recrearea vieţii acelor oameni, dar şi a epocii în care trăiau.
O muncă în echipă şi multă tehnologie
Reconstituirile faciale implică o muncă în echipă multidisciplinară. Sunt folosite cunoştinţe din multe domenii, de la IT până la medicină legală şi sculptură sau modelaj. Oamenii de ştiinţă lucrează împreună cu artiştii şi inginerii IT.Reconstrucţia începe practic de la descoperirea unui schelet sau a unui cadavru mumificat în cele mai bune cazuri. În primul rând, se urmăreşte reconstrucţia facială. Dacă craniul este spart, de exemplu, este recompus, de specialişti în anatomie şi medicină legală, la fel ca un puzzle. Apoi craniul este scanat şi cu ajutorul unei imprimante 3D este făcută o copie identică. De multe ori, se lucrează chiar şi numai cu fragmente osteologice. Un craniu complet este un noroc. Fiecare parte a rămăşiţelor este studiată de specialişti în diverse domenii pentru a afla cât mai multe informaţii. Rămăşiţele sunt datate cu radiocarbon, mai apoi este studiată dantura şi se fac analize ADN pentru a se stabili culoarea pielii, a ochilor şi a părului. Sunt luate în considerare indicii care pot oferi date despre constituiţia acelei persoane, despre cauza decesului, dar şi a traumelor fizice suferite de-a lungul vieţii. De exemplu, scheletul unei femei neolitice de la graniţa cu Ţara Galilor prezenta rămăşiţele unui fetus blocat în zona pelvină. Specialiştii au tras concluzia că femeia a murit la naştere.
După ce sunt strânse toate detaliile, se trece propriu-zis la reconstrucţia chipului, pe baza acestora. Unele portrete sunt executate doar digital, altele, cele mai spectaculoase, sunt realizate tridimensional de artişti folosind lut sau alte materiale asemănătoare. Sunt folosite măsurători precise, dar şi cunoştinţe anatomice extraordinare pentru a construi un model cu o acurateţe mare. Folosind craniul ca bază se poate determina poziţia ochilor, dimensiunea gurii, a nasului, linia maxilarului. Odată cu analizele genetice, artiştii pot oferi şi mai multe detalii, precum culoarea pielii, a părului, a ochilor. Reconstrucţiile de acest gen nu sunt considerate sută la sută precise. Se spune că doi artişti specializaţi în astfel de reconstrucţii nu vor ajunge niciodată la acelaşi rezultat. Totodată, nici nu este o metodă standardizată privind realizarea acestora. Chiar şi aşa reprezintă un instrument util, spun mulţi specialişti, în studiul istoriei şi civilizaţiei. Mai mult decât atât, reprezintă o metodă excelentă de popularizare a istoriei, mai ales în muzee.
Arcaşul de pe „Mary Rose“
Una dintre cele mai spectaculoase reconstituiri este cea a unui arcaş mort pe vasul ”Mary Rose”, scufundat în secolul al XVI-lea. Totul a început cu descoperirea, în 1983, a epavei vasului ”Mary Rose” din flota lui Henry al VIII-lea Tudor, faimosul rege al Angliei. Vasul s-a scufundat în 1545 în timp ce conducea un atac asupra flotei franceze. Epava a fost scoasă, iar în interiorul acesteia au fost găsite numeroase artefacte, printre care şi 92 de schelete aparţinând marinarilor şi soldaţilor aflaţi pe vasul de război din Anglia dinastiei Tudor. Cercetătorii de la Universitatea din Swansea au studiat în special scheletul unui bărbat. O echipă formată din specialişti din mai multe domenii, inclusiv medicină legală şi artişti specializaţi în reconstrucţie facială, au reuşit să obţină rezultate uimitoare. Practic au reconstituit parţial povestea şi chipul defunctului.
Arcaşul englez FOTO phys.org
În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că era un bărbat înalt, având peste 1.82 metri, cu o constituţie robustă, cu vârsta probabilă de aproximativ 27-28 de ani. Partea mediană a coloanei vertebrale era puţin răsucită, iar unul dintre degetele mâinii drepte prezenta o adâncitură pe interior. În plus, bărbatul avea o apărătoare de braţ din fildeş, plus o apărătoare metalică. În urma studiilor s-a ajuns la concluzia că bărbatul a fost un arcaş care mânuia un ”longbow” englezesc ( n.red. - arc lung). De altfel, tânărul era un bărbat vânjos, iar inelul de argint găsit la unul dintre degete, plus echipamentul i-au dus cu gândul pe specialişti că avea un statut înalt în cadrul companiei. Cel mai probabil, a murit înecat. Chipul şi trupul arcaşului au fost reconstituite în întregime şi se află la muzeul din Portsmouth, Anglia.
Uriaşul cavaler scoţian
O altă reconstrucţie spectaculoasă a fost realizată tot în Marea Britanie, fiind vorba despre chipul unui cavaler scoţian din secolul al XIV-lea. Totul a început în 1997 cu descoperirea unei cripte pline cu schelete la castelul Stirling din Scoţia. Era, de fapt, o capelă uitată şi abandonată. Construită în secolul al XI-lea, capela a fost părăsită odată cu refacerea castelului după secolul al XV-lea. Echipa condusă de profesorul Sue Black a fost impresionată de rămăşiţele unuia dintre cei uitaţi de peste 700 de ani în aceea capelă. Avea fizicul unui jucător de rugby, au fost de părere specialiştii. Scheletul a fost scos şi cercetat mai bine de un deceniu, realizându-se cu ajutorul tehnologiei şi artiştilor inclusiv reconstituirea defunctului. Având în vedere cripta în care a fost înmormântat, specialiştii au concluzionat că aveau de-a face cu un cavaler, un om cu un statut înalt care era, totodată, deosebit de robust.
Cavalerul scoţian FOTO blog.historyenviroment.scot
Avea în jur de 1.75 înălţime, iar adânciturile din zona umerilor arătau că avea o musculatură foarte dezvoltată încă din perioada adolescenţei. Specialiştii spun că datorită antrenametelor repetate şi echipamentului militar greoi forţa şi musculatura i-au fost sporite. Totodată, semnele de uzură din zona coloanei, dar şi a şoldurilor arată că acesta a petrecut mult timp călare, lucru perfect normal pentru un cavaler medieval. Totodată, în urma analizei s-a constatat că avea multe cicatrici, cea mai şocantă fiind situată în zona frunţii. O urmă de tăietură lată, probabil provocată de lama unei spade sau a unui topor de luptă, rana nefiindu-i însă fatală. În urma studiilor, s-a concluzionat că a fost ucis de o săgeată. După o muncă impresionată, specialiştii susţin că i-ar fi găsit şi identitatea. Mai precis, ar fi vorba despre John de Strivelyn, un cavaler scoţian aflat în serviciul englezilor. De altfel, acesta ar fi şi crescut în sudul Angliei sau în vestul Franţei, după cum arată analizele specialiştilor, acolo unde ar fi învăţat meseria armelor. A trăit în secolul al XIV-lea şi a fost implicat în numeroase războaie inclusiv în luptele cu francezii şi scoţienii. A murit la Stirling, probabil la jumătatea secolului al XIV-lea, la vârsta de aproximativ 30 de ani, ucis de o săgeată trasă de scoţieni.
Frumoasa egipteancă
O altă reconstituire spectaculoasă este cea a unei tinere egiptence moartă acum mai bine de 2000 de ani. Capul mumificat al tinerei stătea de 90 de ani în subsolurile unei clădiri vechi din Melbourne, aparţinând Universtităţii din capitala statului australian Victoria. A fost adus din Egipt, cel mai probabil, de către profesorul Frederic Wood Jones, şeful catedrei de anatomie în 1930. A fost uitat mult timp şi mai apoi redescoperit. Oamenii de ştiinţă i-au spus Meritamun. Originea mumiei este incertă, dar cu ajutorul tehnologiei şi al studiilor interdisciplinare au fost scoase la iveală detalii interesante şi, totodată, a fost realizată şi reconstrucţia facială a tinerei egiptence. Faptul că provenea din vechiul Egipt a fost confirmat de studiile ADN.
Tânăra egipteancă FOTO pursuit.unimelb.edu.au
Părul tinerei s-a păstrat, la fel şi coafura egipteană. S-a stabilit că are o vechime de peste 2000 de ani prin datările cu radio-carbon. Au urmat alte şi alte teste, specialiştii folosind tehnologie 3D, scanare cu computerul tomograf, dar şi colaborări cu specialişti în egiptologie şi artă. S-a determinat faptul că avea între 18 şi 25 de ani la momentul morţii şi măsura 1.64 metri. Mai mult decât atât, s-a ajuns la concluzia că tânăra suferea de anemie, dar prezenta şi două abcese dentare. Nu se ştie, deocamdată, cauza morţii tinerei egiptence. Cert este că în urma reconstrucţiei faciale s-a ajuns la concluzia că tânăra era de o frumuseţe aparte, având probabil şi un anume statut social.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Se încarcă comentariile...
