Cei mai de groază prădători care au trăit pe Terra. Creaturile desprinse parcă din coşmaruri
0De-a lungul istoriei Terrei, aici au trăit tot soiul de creaturi, de la fiinţe microscopice la animale gigantice. Unele dintre acestea erau atât de monstruoase şi terifiante, încât cu uşurinţă ar putea popula orice coşmar.
De-a lungul timpului Pământul nu a fost deloc un loc prietenos. De milioane de ani, speciile au luptat pentru supravieţuire, în habitate ostile. Dacă astăzi, fiare sălbatice precum ursul grizzly, leul, tigrul dar şi alte creaturi sunt considerate de-a dreptul înspăimântătoare, ajungând chiar personaje de filme horror, ar trebui totuşi să ne considerăm norocoşi.
În special, fiindcă nu am fost contemporani, cu megalodon, sarchosuchus,titanoboa sau spinosaurul. Toate, creaturi de coşmar care ar fi făcut imposibilă supravieţuirea speciei umane, cel puţin în preajma lor.
Prădătorul horror
Una dintre cele mai uriaşe şi înspăimântătoare creaturi care au trăit pe Pământ a fost Spinosaurul. A trăit în Cretacicul Superior, adică acum aproximativ 80 de milioane de ani. Pe scurt, era un soi de dinozaur. Dar printre cei mai mari şi feroce. Cel puţin ca înfăţişare.
Rămăşiţele acestui uriaş teropod au fost descoperite pentru prima dată în anul 1912, de un paleontolog german, tocmai în deşertul Sahara. Fosilele au ajuns într-un muzeu din Germania, dar s-au pierdut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În 2008, Spinosaurul a fost redescoperit. O echipă de paleontologi a găsit rămăşiţele acestui dinozaur în deşertul Sahara, în Maroc.
Schelet de Spinosaurus FOTO wikipedia
În perioada 2013-2014, cercetătorii de la Universitatea din Chicago au analizat toate fosilele rămase de la Spinosaur şi au reuşit să reconstituie un schelet artificial de mărime naturală. Aşa au realizat că au de-a face o bestie cumplită a Cretacicului. Era vorba despre un prădător uriaş, mai mare decât T-Rex şi decât orice alt dinozaur carnivor. Avea o lungime de 18 metri şi o greutate de peste 20 de tone. În plus, era mult mai înspăimântător decât orice alt carnivor.
Avea un bot lung ca de crocodil cu dinţi mari şi foarte ascuţiţi. În plus, pe spate avea o formaţiune osoasă, învelită în piele, ca o pânză de corabie, de unde-şi trage şi numele. Se deplasa în două picioare şi se hrănea cu peşte dar şi cu alţi dinozauri. Studiind fosilele, cercetătorii au ajuns la concluzia că acesta se deplasa atât pe uscat, dar şi în apă.
Ucigaşul de dinozauri
Unul dintre cei mai feroce prădători din lume şi cu siguranţă şi cel mai mare este este fără îndoială crocodilul de apă sărată. Masculii ajung la dimensiuni impresionante, de aproximativ 6 metri şi au o reputaţie de ucigaşi cu sânge rece.
Ei bine, crocodilul de apă sărată era un pui pe lângă bestia care teroriza apele şi malurile râurilor din Niger de acum 113 milioane de ani. Această creatură a Cretacicului inferior se numea Sarcosuchus imperator şi arătat aproape la fel ca un crocodil de apă sărată, doar că avea dimensiuni gigantice. În plus botul său semăna cu cel al gavialului indian, alungit şi cu o protuberanţă în vârf. Avea mai multe rânduri de dinţi foarte ascuţiţi şi măsura aproximativ 10-12 metri, având totodată o greutate de 4 tone.
Craniu de sarchosuchus FOTO wikipedia
Fosilele de sarchosuchus au fost descoperite în zona Nigerului în anul 1946, în urma expediţiilor paleontologului francez Albert Felix de Lapparent dar şi în Brazilia. De aceea se bănuieşte că acesta trăia în zona Africii şi Americii de Sud de astăzi. Evident, era o altă configuraţie a uscatului în aceea perioadă.
Conform interpretărilor specialiştilor, acest crocodil gigant era un adevărat coşmar al creaturilor care trăiau în apropierea apelor. Capabil să vâneze pe uscat şi în apă, avea o forţă formidabilă în fălci. Se bănuieşte că îşi pândea prada în apele puţin adânci de la maluri. Se repezea înhăţa prada şi o trăgea în adâncuri. Se crede că vâna mari dinozauri ierbivori care veneau să se adape.
„Sarcosuchus trăia într-un sistem uriaş de râuri. Câteva specimene descoperite în Tunisia, sugerează că preferau zonele unde râurile formau o deltă. Dar trăiau în mare parte în aceste sistem uriaş de râuri care străbătea Africa şi America de Sud, de astăzi, pe atunci unite într-un singur continent”, precizează paleontologul Mark Young, de la Universitatea din Edinburgh, pentru sciencefocus.com.
Teroarea din adâncuri
Una dintre cele mai îngrozitoare fiinţe care a trăit pe pământ, ajunsă şi vedetă în filmele de acţiune-horror de la Hollywood, a fost megadolonul, sau în traducere directă, ”dinte mare”. Acesta era, de fapt, un rechin preistoric deosebit de mare şi fioros. Era prădătorul suprem al oceanelor, vârf al lanţului trofic, fără niciun fel de rival.
Conform specialiştilor de la Natural History Museum din Marea Britanie, megadolonul a fost cel mai mare rechin din istoria Terrei dar şi cel mai mare peşte care a existat vreodată. S-au descoperit numeroşi dinţi fosilizaţi de megadolon şi pe baza lor s-a reconstiuit o parte din povestea acestui supra-prădător. Printre altele, era de trei ori mai mare decât cele mai impresionante exemplare de rechin marele alb. Atingea o lungime de 18 metri şi o deschidere a gurii de 3.4 metri, suficient cât să încapă doi oameni adulţi, unul lângă celălalt.
Aceste fălci impresionante erau dotat cu 276 de dinţi ascuţiţi, cu o lungime de aproximativ 18 centimetri. Se hrănea cu balene, alţi rechini, delfini şi tot ce prindea în apă. Megadolonul a dominat oceanele tropicale timp de 13 milioane de ani. A dispărut cu 3.6 milioane de ani în urmă.
Vă recomandăm să citiţi şi: