Botoşani: PORTRET: Emanoil Marcu, A tradus peste 50 de volume

Profesorul are un palmares impresionant de premii pentru lucrările pe care le-a tradus din franceză în română sau din română în franceză.

A intrat în contact cu viaţa culturală încă din studenţia făcută la Iaşi, când a colaborat cu diverse reviste în care a semnat scurte traduceri literare. În 1975, s-a întors la Botoşani, ca profesor de limba franceză la Grupul Şcolar „Dimitrie Negreanu“, dar şi-a continuat, în paralel, şi activitatea literară.

De-a lungul anilor, a publicat în reviste din ţară precum „Convorbiri Literare“, „Cronica“, „Dacia Literară“, „România Literară“, dar şi din străinătate – „Poésie“ (Paris) sau „Cahier Bleu“ (Troyes). Şi a venit conştiincios la ore, unde le preda elevilor regula lui „si conditionnel“ şi concordanţa timpurilor.

În vizită la Cioran

În timpul regimului comunist, a reuşit să publice un singur volum, în 1988. Din 1992 până în prezent, a publicat aproape 50 de cărţi. Printre ele, şapte titluri de Emil Cioran. De fapt, cea mai mare provocare pentru profesorul Marcu a fost tocmai traducerea în limba maternă a unei părţi importante din opera românului autoexilat în Franţa. Profesorul şi-a dorit mult să-l întâlnească personal, iar în august 1988 a avut şansa rară de a-l vizita la Paris.

„Întâlnirea cu Cioran face parte din mica mea mitologie personală. N-aş spune că l-am înţeles mai bine pentru că am discutat cu el, faţă în faţă, dar întâlnirea aceea a însemnat enorm pentru mine în plan uman“, recunoaşte Emanoil Marcu.

Menţionat în „Istoria literaturii române“

Calitatea muncii sale a fost apreciată în mod repetat, în timp, prin diverse distincţii. A fost nominalizat de mai multe ori pentru Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi distins cu acest premiu pentru traducerea romanului „Platforma“, de Michel Houellebecq.

În 2002, a devenit „Chevalier dans l’Ordre des Palmes Académiques“, distincţie acordată de guvernul francez şi care i-a fost înmânată chiar de ambasadorul Franţei de la acea vreme.

A mai primit Medalia Comemorativă „150 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu“ şi titlul de Cetăţean de Onoare al Botoşaniului. „Mai importante decât nu ştiu ce premii au fost însă aprecierile pe care le-am avut din partea unor oameni pe care îi respect enorm, de la Gabriel Liiceanu, editorul căruia îi datorez în mod hotărâtor «cariera» mea de traducător, şi până la profesorul Manolescu, care mi-a făcut cinstea să scrie despre mine în monumentala sa «Istorie a literaturii române»“, recunoaşte botoşăneanul care lucrează la traducerea volumului cu numărul 50 din cariera sa.

Întâlnirea cu Emil Cioran a avut loc în august 1988. Avea de la Ştefan Augustin Doinaş o scrisoare de recomandare şi numărul lui de telefon al lui Cioran. L-a sunat şi s-au întâlnit în faţa casei în care locuia, pe 21 Rue de l’Odéon, Paris.
S-au plimbat împreună timp de vreo două ore în grădina Luxembourg, apoi au urcat în faimoasa lui mansardă. Au discutat mai ales despre România, despre ceea ce se petrecea atunci în ţară. „Mă aşteptam, poate, să-l aud rostind fraze memorabile, scăpărătoare, paradoxuri de genul celor cu care ne-a obişnuit în cărţile lui. Ei bine, nu a fost cazul. Au fost lucruri simple, cuvinte simple, o simplitate aristocratică pe care doar oamenii cu adevărat mari o au. Într-un fel, a fost mult mai spectaculos. Păstrez de la Cioran amintirea unei fiinţe luminoase. Pur şi simplu iradia“, îşi aminteşte profesorul.

Profil

Născut: 17 octombrie 1948,  Săveni, judeţul Botoşani. 
Studii: Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi.
Familie: Căsătorit, are un copil.

Întrebări şi răspunsuri

Vi se întâmplă să gândiţi în franceză, câteodată?
Da, însă foarte rar. Când sunt în Franţa, de exemplu, adică nu foarte des. Nici n-ar fi bine, profesional vorbind, să gândesc şi să vorbesc prea mult în altă limbă: mai important e să-mi cultiv instrumentul de lucru, care pentru mine e limba română. Ceea ce face diferenţa dintre un traducător bun şi unul mai puţin bun e stăpânirea limbii-ţintă, cea în care traduce, şi nu a limbii-sursă.   

Vă consideraţi un exemplu pentru generaţiile actuale de elevi?
Mai curând foştii mei elevi ar putea spune dacă au văzut în mine un model. Probabil că pentru unii am fost, iar pentru alţii nu. Pot spune doar că am încercat, cu toată onestitatea, să-i învăţ câte ceva, şi nu doar „si conditionnel“, ci mai ales să gândească cu capul lor şi să fie oameni întregi.

Ce-i place
Îi place un lucru aparent foarte simplu: treaba bine făcută.

Ce nu-i place
Lucrul de mântuială, „fuşereala“, indiferent de domeniu. Are mai mult respect pentru frizerul lui, care e un profesionist impecabil, decât pentru un academician făcut „pe puncte“.