Botoşani: Angajata unei agenţii loto a fost atacată cu un cuţit
0Incidentul a avut loc la o agenţie din apropierea Şcolii nr. 10 din oraş. Angajata Loteriei a fost tăiată de un tânăr şi a ajuns la spital.Agresorul nu a furat din încasări.
Agenţia funcţionează în acelaşi sediu cu un centru de jocuri mecanice. Angajata Loteriei, Tamara Blaga(44 ani), i-a cerut unuia dintre tinerii care jucau la aparate să nu mai fumeze în incintă. Acesta a refuzat şi, după un schimb de replici, a lovit-o peste braţ cu un obiect ascuţit, susţin poliţiştii.
,, Femeia a apăsat butonul de panică iar agresorul a a fugit. El a fost prins de poliţiştii care îl anchetează la această oră" a declarat Daniela Darea, purtător de cuvânt IJP Botoşani.
Potrivit anchetatorilor agresorul nu a furat bani din încasările agenţiei. Angajata Loterie a fost transportată la Spitalul Judeţean unde primeşte îngrjiri medicale. Tânărul poate fi cercetat penal pentru vătămare corporală doar dacă victima sa depune plângere.























































