Super petrecere de Halloween în Castelul lui Dracula

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Balul Vrăjitoarelor e una dintre cele mai tari petreceri din ţară
Balul Vrăjitoarelor e una dintre cele mai tari petreceri din ţară

Una dintre cele mai tari petreceri de Halloween din ţară va fi organizată sâmbătă seara în Castelul Dracula din Pasul Tihuţa. Invitaţii Contelui vor avea parte de zeci de surprize, una mai înfricoşătoare ca alta

Balul Vrăjitoarelor de la Castelul Dracula a ajuns la a doua ediţie anul acesta şi adună sute de persoane înpătimite ale balurilor mascate. Alături de Contele Dracula, castelani şi domniţe, participanţii experiementează pentru o noapte viaţa în castelul deschis de Bram Stoker în celebra carte „Dracula".

Participanţii au parte de surprize încă din momentul în care ajung la castel, intrarea se face printr-un tunel al grazei, iar cei cre sunt slabi de inimă nu au ce căuta acolo, deoarece organizatorii promit surprize plăcute, dar şi înfricoşătoare. „Contele Dracula va sosi la castel în jurul orei 18 într-o caleaşcă şi va sta printre invitaţii săi toată noaptea, prezenta lui făcând nesigură participarea la petrecere a unor invitaţi care pot dispărea în orice clipă", povestşte Ana Maria Muscar, directorul Castelului Dracula.

Pe parcursul serii vor avea loc mai multe spectacole, inclusiv un proces al vrăjitoarelor, realizat de cavalerii din Sighişoara cu tot cu pedepsirea acesteia în funcţie de pedeapsa pe care o stabileşte judecătorul. De asemena va fi organizat un moment în cinstea victimelor contelui şi dansuri ale domniţelor şi cavalerilor medievali prezenţi la Castel.

Cei mai curajoşi dintre invitaţi pot să facă o plimbare cu caleaşca contelui, dar organizatorii anunţă că aceasta nu va fi lipsită de pericole. „Doar celor tari de inimă le este recomandat să facă această plimbare, pe un traseu misterios, pe dealurile din jurul castelului, un traseu presărat la tot pasul de surprize şi pericole", explică Ana Maria Muscar.

Petrecerea ţine toată noaptea, invitaţii pot să se încălzească la focurile de tabără de afar să mănânce griluri cu specific draculist, sau să danseze toată noaptea în crama castelului, acolo unde bucătarul personal al Contelui le-a pregătit mâncare specială ce se serveşte doar odată în an.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite