Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, pregăteşte un „radar” pentru hoţii de lemn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul dezbaterii pe codul silvic de sâmbătă de la Bistriţa, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a ţinut să precizeze faptul că a pregătit un sistem de eradicare a furtului de lemn, asemănător cu radarul utilizat de Poliţia Rutieră. Aceasta a refuzat însă să dea detalii despre acest sistem, precizând că în curând o va face publică alături de primul ministru.

„Începând de la anul, toate acestea se vor schimba (n.r. tăierile ilegale de arbori). Va fi ceva care să îi împiedice pe jandarmi şi agenţii de poliţie să nu vadă camioanele de lemne cum ies din pădure. Nu îmi cereţi detalii suplimentare, pentru că, după ce am să discut cu premierul o să ieşim împreună şi o să anunţăm”, a declarat în cadrul dezbaterii de sâmbătă Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

Aceasta a ţinut să precizeze faptul că ia în calcul rejudecarea unor procese, care au în centru infracţiuni silvice, pentru a se recupera anumite prejudicii. Potrivit ministrului, cel târziu la finalul sesiunii parlamentare în derulare codul silvic va fi adoptat.

„Dacă ceva cât de mic rămâne nerezolvat, prefer ca în septembrie doar să îl finalizăm (n.r. codul silvic). Prefer să aşteptăm, ca să fie cum trebuie”, a completat Doina Pană.

Ministrul delegat a vorbit şi despre microhidrocentrale, sugerând faptul că energia pe care acestea o produc nu ar trebui să fie atât de scumpă şi că nici nu ar trebui ca acestea să afecteze ecosistemul.
„Merg pe ideea unor amenajări mari, care să însemne nu numai regularizări de râuri, ci inclusiv un transfer între anii bogaţi în precipitaţii şi cei săraci. Trebuie să apară o strategie în acest sens care să ţină cont de toţi factorii implicaţi”, explică Doina Pană.

Aceasta nu a rămas insensibilă nici la doleanţele proprietarilor de păduri şi exploatatorii de lemn prezenţi la dezbatere, promiţând că va face toate demersurile necesare ca sumele alocate prin PNDR să fie mai mari.

Astfel de dezbateri, care vor duce la conturarea codului silvic, vor avea loc şi în judeţele Suceava, Alba, precum şi în Bucureşti.



Vă mai recomandăm:
 

Preşedinte ASFOR Nicolae Ţucunel: „Avem nevoie urgent de 22.000 de kilometri de drumuri forestiere pentru a ajunge în unele bazine”

Codrii Moldovei, sub toporul ignoranţei. Câte păduri am avut şi câte au mai rămas


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite