FOTO Cum se mai păstrează printre vilele din comuna bistriţeană Maieru unul dintre cele mai vechi obiceiuri de Sânziene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obiceiul adună pe uliţele comunei zeci de tineri cu coroniţe pe cap FOTO: Bianca Sara
Obiceiul adună pe uliţele comunei zeci de tineri cu coroniţe pe cap FOTO: Bianca Sara

An de an, în comuna Maieru, în 23 şi 24 iunie, se ţine un obicei numit Sânzienele, împrumutat din Maramureş.  Acesta este unul dintre cele mai vechi obiceiuri care se mai păstrează în Maieru, localitate care pare să aducă mai degrabă cu un oraş decât cu o comună.

Maieru este una dintre cele mai mari comune din Bistriţa-Năsăud. Judecând după facilităţile de care au parte locuitorii, printre care se numără pizzerii, unităţi bancare sau cafenele, am zice că ne aflăm într-un orăşel mai mic. Această imagine este completată de vilele impresionante, care în ultimii ani au luat locul caselor simple, ţărăneşti.

Cu toate acestea, an de an, măierenii se încăpăţânează să-şi păstreze tradiţiile şi obiceiurile. Unul dintre cele mai aşteptate este cel de Sânziene, când tinerii sar peste foc pentru un an îmbelşugat şi plin de noroc.

Totul începe în ziua de 23 iunie, când fetele şi băieţii tineri merg la cules flori de sânziene şi alte plante sălbatice pe câmpurile comunei. Odată florile culese, bătrânele satului singurele care mai ştiu cum se împletesc coroniţele, se apucă de treabă.

Baza coroniţelor este din flori de sânziene, aceasta fiind completată cu păpădii, trandafiri şi alte plante care transformă coroniţele într-o pată de culoare. Coroniţele reflectă preferinţele şi personalitatea fiecăreia dintre doamnele care le fac, astfel încât nu prea seamănă între ele.

Seara, tinerii satului, acum îmbrăcaţi în blugi şi trening şi nu în straie populare cum se întâmpla acum 50 de ani, se adună pe uliţe unde fac focuri. Coroniţele sunt trecute de trei ori prin fum, după care se pun pe cap, iar cei care le poartă sar peste foc tot de trei ori.

Dacă acum protagoniştii sunt copiii, acum câteva decenii tinerii se înghesuiau să sară peste foc. Cei care reuşeau să sară fără să cadă coroniţa de pe cap se căsătoreau în anul cu pricina.

Înainte să sară peste foc, fetele cântau „Coroniţa înrotată, trebuie adăpată, cu apă dintr-un pârâu, cu vin de la făgădău”. După ce se sare peste foc, coroana de pe cap se pune într-un cui afară, urmând ca a doua zi, în 24 iunie întreg ritualul să se repete.

În 24 iunie, după ce se sare peste foc, coroanele se aruncă pe acoperişurile  caselor, unde se lasă uneori chiar şi până la sărbătoarea din următorul an. Cele care cad şi nu stau pe casă sunt aruncate, pentru că se spune că aduc ghinion. 

„Sânzienele este un obicei vechi care încununează această frumoasă salvă de argint a obiceiurilor de la Maieru. Îşi aduc aminte bătrânii că se ţineau în  ajunul sărbătorii, care culmina cu săritul peste foc. Era un fel de chemare spre purificare a tineretului de atunci, o chemare spre întâlnire, o chemare spre un prolog de logodnă. Ne întrece o singură regiune a ţării la obiceiurile legate de această sărbătoare, este vorba despre Maramureş”, spune profesorul Sever Ursa, în vârstă de 82 de ani, care admiră an de an acest obicei de câteva decenii bune.

Potrivit profesorului, obiceiul sânzienelor este foarte vechi, existând documente din 1768 care vorbesc despre el. „Originile sale se pierd în începutul manifestărilor româneşti”, completează Sever Ursa. 



Vă mai recomandăm:


Un preot îndrăgostit de comunitatea în care slujeşte a pus la punct un proiect inedit: monografie virtuală din fotografii

Vasile Rus are 36 de ani şi de 10 ani este preot în localitatea bistriţeană Nepos. De mai bine de doi ani îşi petrece timpul liber colecţionând fotografii vechi în comunitatea în care slujeşte. Preotul a reuşit să pună la punct o monografie virtuală formată din aproximativ 600 de imagini.

Belciugarii, spectacolul Crăciunului de pe Valea lvelor

Puţine sate din Bistriţa-Năsăud mai pot spune că respectă cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile specifice sărbătorilor. Printre cele mai deosebite datini străbune întâlnite în Bistriţa-Năsăud se numără mersul cu Steaua, Irozii sau Belciugarii.



 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite