Sânzienele, fiinţe mitologice care dau şi iau leacul plantelor. Ce puteri mai au ele

Sărbătoarea Sânzienelor este considerată o sărbătoare a bucuriei

Sărbătoarea Sânzienelor are un substrat arhaic, legat de solstiţiul de vară, care se suprapune, în calendarul creştin, cu sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Potrivit etnologului sălăjean Camelia Burghele,  sunt specialişti care caută originile acestei sărbători chiar pe vremea dacilor, considerându-se că ea are legătură cu solstiţiul de vară. Faptul că se sărbătoreşte în aceeaşi zi cu Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă o rezolvare de dată mai recentă a acestei acestei suprapuneri calendaristice.

Legat de legendele create în jurul acestei sărbători precreştine, Camelia Burghele spune că, la fel ca şi Rusaliile, Sânzienele sunt considerate fiinţe mitologice, întodeauna feminine, care întotdeauna care umblă sau zboară în grup, întotdeauna în număr impar, ca să aducă noroc. Spre deosebire de Rusalii, care pot să aducă rele, Sânzienele sunt zânele bune, care zboară în ajunul sărbătorii peste lanurile de grâu, peste câmpuri şi peste dealuri şi aduc miros florilor. „Florile noastre nu ar mirosi atât de frumos dacă peste ele nu ar zbura Sânzienele, care – spune ţăranul român – nu aduc numai noroc, ci şi leac florilor. Ele le dau florilor această putere miraculoasă, de vindecare a bolilor”, explică etnologul.

Pentru ţăranul român, sărbătoarea marchează şi mijlocul verii. „Se spunea că prăşitul porumbului trebuia terminată până la Sânziene, când exista un obicei, prin care se punea sapa în pod, dovadă că tot satul gospodar şi-a terminat sapa până atunci. După Sânziene, ţăranii se pregăteau de recoltatul recoltei”, precizează Camelia Burghele.

Sărbătoarea are şi conotaţii... meteorologice. „Se spunea că dacă sânzienele înfloresc înainte de 24 iunie, însemna că timpul este prea avansat şi culturile sunt şi ele prea avansate. Oamenii aveau grijă să temporizeze după aceea operaţiunile agricole. Dacă sânzienele nu erau înflorite încă până în 24 iunie, ceea ce însemna că a fost un an mai prost din punct de vedere meteorologic, ţăranul ştia că el trebuie să iuţească puţin ritmul operaţiunilor agricole de după Sânziene, astfel încât recoltarea să se petreacă în momentul optim. Ca să îmbuneze Sânzinele, oamenii încercau să le intre în graţii, pentru că dacă le supărau, ele aduceau grindina sau nu mai dădeau leac plantelor”, povesteşte ea.

În plan imaginar, Sânzienele erau şi un moment providenţial legat de cununie. „Se performau, de Sânziene nişte practici divinatorii, premaritale, prin care fetele împleteau cununi din sânziene şi le aruncau pe casă. Dacă rămâneau pe casă, însemna că se vor mărita anul acela, dacă nu, aveau să mai aştepte încă un an. Interesant este că nu întâmplător se aruncau pe casă, pentru că, de fapt, aceste cununi se aruncau în calea Soarelui, pentru că Soarele, cosmogonic, decidea destinul fetei”, explică etnologul.