Economia judeţului dă semne uşoare de revenire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Bar spune ca marile firme din judeţ vor avea un an mai bun
Vasile Bar spune ca marile firme din judeţ vor avea un an mai bun

Anul 2009 a însemnat pentru economia din Bistriţa-Năsăud o cădere severă a indicatorilor economici. Rata şomajului s-a prăbuşit de la 3 ,71% în ianuarie 2009  la 8,84% în ianuarie 2010. Doua mii de firme mici şi mijlocii şi-au suspendat activitatea anul trecut, iar alte aproximativ 1000 au fost dizolvate sau radiate în cursul aceluiaşi an, potrivit raportărilor de la Registrul Comerţului Bistriţa-Năsăud. Cu tot acest declin, managerii cred însă că există şi o parte plină a paharului: nicio mare firmă nu a intrat in faliment. 

Coloşii nu s-au prăbuşit

În privinţa scăderii părerile sunt împărţite.„Putem spune că în 2009 economia judeţului a suportat o contracţie cu 15 procente, mai mare decât media naţională care a fost cam de 8-10 procente. Încă nu avem cifrele statistice să putem ştii exact", explică preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar. Pe de altă parte preşedintele  Asociaţiei Patronatului UGIR 1907, Gavril Mureşan, este de acord cu estimarea de 15 % , însă spune că economia judeţului nu a scăzut mai mult decât indicatorii naţionali: „trebuie să ţinem cont că niciuna dintre marile firme din Bistriţa-Năsăud nu s-a închis în acest an, aşa cum s-a întâmplat cu coloşii din alte judeţe", spune omul de afaceri.

Paradoxul industriei auto

Deşi industria auto a fost una dintre cele mai afectate de recesiune, companiile bistriţene care au lucrat pentru această industrie au avut evoluţii diferite. În timp ce producătorul de acumulatori Rombat a raportat o creştere a producţiei în 2009 cu 30 % faţă de anul trecut, dar şi o creştere a ratei profitului, iar Leoni a angajat peste o mie de oameni în acelaşi an, RAAL în schimb a avut pierderi semnificative. „Practic este un un paradox in privinta industriei auto în judeţ", spune Vasile Bar. Dincolo de industria auto, puternic afectate de recesiune au fost însă cei legaţi de contracte ferme cu pieţele vestice cum ar fi Comelf, Miro, Mebis sau Ario. Potrivit unui raport al Comelf pe ultimul trimestru din 2009 producţia industrială a societăţii scăzuse la 51 la suta în primele 9 luni faţă de anul 2008. „În 2010 aceste societăţi dau semne de revenire, mai ales că pieţele vestice şi-au revenit nesperat de repede", spune Vasile Bar.

Preşedintele de la patronate, el însuşi administrator al unei mari societăţi, Electroplast SA crede şi el că ce a fost mai rău a trecut: „Mai rău decât a fost în 2009 nu mai poate fi. Am dat cu fundul de pământ deja", însă că pronosticurile sunt greu de făcut: „Din pulsul luat de la colegi , ar trebui să se simtă o creştere, cel puţin aşa ne-am prognozat fiecare. Însă revenirea nu va fi atât de puternică precum a fost destructurare", mai spune omul de afaceri.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite