Sindicaliştii din învăţământ au ieşit în stradă. Ei îşi cer drepturile câştigate în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de membri ai Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş (SLIMM) au pichetat azi, 18 martie, sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş. Ei au solicitat ca drepturile câştigate în instanţă, repsectiv sporurile salariale pentru munca în condiţii vătămătoare şi periculoase, să fie trecute pe statul de plată. Prefectul Anton Rohian a mediat discuţia care a urmat, la care au participat atât reprezentanţi ai ISJ, cât şi ai SLIMM.

SLI Maramureş solicită acordarea sporurilor pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, lună de lună, unor categorii de angajaţi, între acestea figurând directorii, profesorii de informatică, fochiştii sau femeile de serviciu. Pe de altă parte, conducerea ISJ Maramureş susţine că nu are baza legală pentru a acorda aceste sporuri în prezent, decât în cazul a două şcoli care şi-au câştigat acest drept în instanţă. Reprezentanţii Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş au prezentat doleanţele lor, iar echipa Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş a precizat că nu există temei legal pentru solicitările prezentate şi a înmânat Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş următorul răspuns: ISJMM, consecvent în respectarea legalităţii,   a pus în aplicare plata sentinţelor câştigate în instanţă privind acest spor conform OUG 71/2009, OG 17/2012, OG 92/2012, OUG 103/2013, OUG 74/2014, OUG 83/2014, Legea Bugetului de Stat pe anul 2015 nr. 186/2014, respectând exact hotărârile instanţelor de judecată”, a arăta Adriana Meşter, purtătoarea de cuvânt a ISJ Maramureş. Pe de altă parte, conducerea SLI afirmă că a trimis două adrese la Ministerul Educaţiei Naţionale, fără a primi răspuns până în prezent.

image

După ce a ascultat ambele părţi, prefectul Anton Rohian a sugerat o abordare diferită a problemei: şi anume să se pună accent pe Regulamentul pentru sporuri de condiţii vătămătoare şi periculoase, care a fost elaborat în anul 2010, dar nu a mai fost niciodată publicat în Monitorul Oficial. El i-a îndemnat pe sindicalişti să solicite ministerului de resort să acorde atenţie acestui Regulament, care ar face lumină în problema atât de spinoasă a sporurilor salariale şi care ar scuti angajaţii şi Inspectoratul de a mai apela la ajutorul instanţei. Rohian i-a îndemnat pe sindicalişti să trimită un reprezentant la minister, pentru că astfel cererile lor vor avea un mai mare impact decât prin simpla expediere a unei adrese. Prefectul Anton Rohian şi-a exprimat părerea că actuala conducere a ISJ Maramureş este bine intenţionată: “Nu cred că echipa aceasta e capabilă de machiavelism sau de parşivitate”. Pe de altă parte, Rohian a solicitat Regulamentul, declarând că va trimite Guvernului o adresă pentru rezolvarea acestei probleme. În final, prefectul a felicitat SLI Maramureş pentru că este primul sindicat din ţară care a intrat în luptă pentru acordarea acestor sporuri şi a solicitat SLI şi ISJ să acţioneze împreună pentru ca Regulamentul să intre în vigoare.

La discuţiile cu prefectul au luat parte inspectorul şcolar general prof. Ana Moldovan, cât şi o delegaţie din partea protestatarilor, condusă de preşedintele SLI Maramureş, prof. Ioana Petreuş. 

Mai puteţi citi:

Un sat din Maramureş a devenit un adevărat magnet pentru turiştii străini: un britanic şi-a cumpărat 11 case

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite