Sighetu Marmației, locul unde se agață harta-n cui. Maramureșul impregnat cu istorie
0Prima atestare documentară a orașului datează de la 1326, fiind și capitala Maramureșului istoric vreme de peste șase veacuri. Sighetu Marmației oferă vizitatorilor câteva puncte istorice demne de tot interesul – muzee, locuri unde istoria este palpabilă şi peisaje mirifice, toate sunt invitații deschise pentru vizitatori.
În memoria victimelor comunismului
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este unul dintre cele mai importante obiective de vizitat în Sighetu Marmației. Muzeul este amenajat în fosta închisoare politică și are ca scop reconstituirea și păstrarea memoriei rezistenței din România.
Închisoarea din Sighet a fost construită în 1897, ca închisoare de drept comun. În timpul comunismului, însă, a fost loc de detenție pentru cei care se opuneau regimului comunist. Aici au fost aduși peste o sută de demnitari din întreaga țară (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni), unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați. Tot aici a murit marele om politic Iuliu Maniu, pe 5 februarie 1953.
Deși muzeul a fost amenajat între timp, în scop de vizitare și informare, pot fi ghicite condițiile insalubre în care stăteau deținuții și chinurile la care erau supuși. Fiecare celulă a devenit o sală de muzeu, în care, urmând acum o ordine cronologică, au fost amplasate obiecte, fotografii, documente, creându-se ambianța și documentația unei săli de muzeu.
Vizită la cei uitați
Cimitirul Săracilor este situat în afara orașului, la 2,5 kilometri, fiind o componentă a Memorialului Victimelor Comunismului. Aici se spune că au fost îngropați cei 54 de deținuți care au murit în închisoarea comuniștilor, unde erau în total 200 de deținuți. De asemenea, se bănuiește că aici a fost îngropat și Iuliu Maniu, locul însă nu a fost cunoscut cu precizie niciodată.
Numele celor decedaţi nu erau nici înregistrate în acte, nici marcate pe mormânt. Mormântul era făcut să se piardă, cu timpul, între sutele de morminte anterioare şi ulterioare, şi în felul acesta orice indiciu dispărea. Fostul cimitir este acum un loc simbolic în memoria deţinuţilor politici morţi sau executaţi în închisorile, lagărele şi deportările comuniste. Sighetu Marmaţiei atrage anual peste 150.000 de turişti, care vizitează fosta închisoare comunistă, Memorialul Victimelor Comunsmului și Cimitirul Săracilor.
Monumentul cuiului, de la glumă la simbol
„Monumentul cuiului“ este, în realitate, o glumă a fostei administrații, care a așezat un monument în formă de cui în centrul municipiului. Se referă la gluma conform căreia oraşul Sighetu Marmației se află situat „acolo unde se agață harta în cui“ – iar chiar la baza sculpturii stă scris „Deoarece se spune că aici se agață harta în cui, ei bine, acesta este cuiul cu pricina“. Fostul primar al oraşului Sighetu Marmaţiei, Horia Scubli, a dovedit că are simţul umorului și a plasat monumentul de forma unui cui în imediata vecinătate a Primăriei. El a explicat că acest cui ar putea deveni simbolul oraşului.
Înapoi, la bătrânii satului
Muzeul Satului Maramureşean este situat pe Dealul Doboieş, la trei kilometri de centrul municipiului Sighetu Marmației, la ieşirea spre Vadu Izei. A fost deschis în 1981, după ce vreme de peste zece ani au fost identificate și achiziționate cele mai reprezentative monumente de arhitectură populară – case țărănești – și instalații tehnice țărănești.
Muzeul arată ca un adevărat sat cu amprenta zonei, dar care nu mai este „răsfirat“ sau „risipit“, așa cum este specific zonei muntoase, ci este mult mai „adunat“. Uliţe drepte sau întortocheate, poteci şi „prilazuri“, toate duc către vatra satului, acolo unde în toate satele este așezată biserica.
În Muzeul Satului Maramureșean sunt restaurate şi conservate printre cele mai valoroase monumente de arhitectură populară din România, majoritatea acestora fiind datate cert, cu inscripţii gravate sau săpate în lemn, pe parcursul secolelor al XVI-lea, al XVII-lea, al XVIII-lea şi al XIX-lea. Muzeul este cuprins în reţelele ICOM şi UNESCO, potrivit Muzeului Maramureșului.
Simbolul supraviețuirii
Muzeul Culturii evreiești din Maramureș, unde putem să înțelegem istoria evreilor din Sighet, este găzduit de casa natală a celebrului activist Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1986, supraviețuitor al Holocaustului. În această casă s-a născut și a trăit Wiesel până la 15 ani.
Imobilul este situat pe strada Dragoş Vodă, colţ cu strada Tudor Vladimirescu, într-o zonă care a făcut parte din unul dintre cartierele evreiești ale Sighetului. Este specifică burgurilor transilvănene şi central-europene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea atât prin arhitectură, cât şi prin amenajarea interioară.
Prin organziarea muzeului în casa lui natală s-a urmărit evidenţierea personalităţii lui Elie Wiesel, a vieții și activității sale. De asemenea, s-a dorit onorarea memoriei comunităţii evreieşti din Sighet şi din Maramureş – încăperi cu mobilier de epocă, ce au aparținut diverselor familii evreiești din Maramureș, obiecte de cult și de uz casnic, documente, fotografii relevante, reconstituiri fotografice și documentare ale Holocaustului în Maramureș și în nordul Transilvaniei, completate periodic de expoziții temporare legate de viața comunitară, culturală și socială a evreilor maramureșeni.
Profesorul Elie Wiesel, supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz, a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1986, iar în muzeu putem vedea şi cele peste 30 de volume publicate de Elie Wiesel.
Cetatea din vârful dealului
Cetatea de pe Solovan, de la începutul Epocii fierului, una dintre cele mai mari aşezări fortificate din România, a fost supusă atacurilor în contextul exploatării metalelor din munţii Maramureşului. Numeroase urme ale dacilor liberi din zonă (Onceşti, Călineşti) şi descoperirile arheologice din feudalismul timpuriu certifică arheologic perimetrul oraşului ca vatră de existenţă a strămoşilor noştri.
Așadar, urmele Cetății Solovan pot fi un obiectiv turistic interesant, mai ales dacă îi știi istoria ce te poartă până în vremurile dacilor și tracilor. Legenda spune că după ce a fost abandonată, vreme de sute de ani, cât au mai existat porțile cetății, acestea se deschideau și se închideau singure de două ori pe an, primăvara și toamna, în preajma unor sărbători importante. Sunt destul de puține date despre vestigiile cetății de pe culmea dealului Solovan. Se crede însă că ar fi servit ca loc de refugiu pentru apărarea populației.
Maramureșul, la muzeu
Muzeul Maramureșului este situat pe strada Libertății, la numărul 15, și are o istorie îndelungată. În 1899, un grup de intelectuali maghiari şi români au creat o asociaţie ce avea să fondeze un muzeu de istorie şi istorie naturală. Din păcate, colecţiile acestuia s-au pierdut în timp. Pe parcursul anilor a fost dezvoltat și extins, pierdut în 1940 și recâștigat în 1954, şi este cunoscut în forma actuală din 1971, potrivit site-ului Muzeul Maramureșului. Instituția contribuie la păstrarea, conservarea şi transmiterea elementelor de identitate cultural-naţională locală pentru generațiile viitoare.
Bogățiile naturii, în spatele vitrinelor
În Sighetu Marmației exista încă din anul 1899 un muzeu cu secții de Științele Naturii și Istorie, catalogul lor, din 1905, este unul dintre cele mai vechi din țară. În timpul Primului Război Mondial, muzeul se desființează, doar un molar de mamut și o capră neagră au rămas în patrimoniul actualului muzeu.
În 1968 s-a reînființat muzeul pe care îl cunoaștem azi, pe strada Libertății nr. 15, cu un spațiu rezervat și trofeelor de vânătoare. Herbarul „Artur Coman“, care a fost achiziţionat în 1968, cuprinde peste 17.000 de coli de ierbar. Colecția de minerale, flori de mină și fosile conține aproximativ 900 de exponate, iar cea de ciuperci 1.300, dintre care 11 specii noi pentru România și cinci specii rare pentru Europa.
Colecţia de vertebrate cuprinde 1.300 de numere de inventar colectate doar din Depresiunea Maramureşului. De asemenea, muzeul mai deţine în patrimoniul său şi cea mai mare colecţie de cranii de lup (Canis lupus) din România.
Se încarcă comentariile...
